Tensiunile Trump – Congres, tot mai acute. Casa Albă refuză să coopereze la ancheta iniţiată de Camera Reprezentanţilor

9 octombrie 2019, 13:55

Congresul ceruse Casei Albe să furnizeze documente legate de discuţia telefonică pe care au avut-o la 25 iulie preşedinţii american şi ucrainean. Parlamentarii încearcă să afle dacă Donald Trump şi administratia lui au facut presiuni asupra Ucraina pentru a deschide o ancheta legata de fostul vicepreşedinte Joe Biden, perceput ca potenţial rival de temut la prezidenţialele de anul viitor. Răspunsul Casei Albe, tranşant, a venit într-o scrisoare de opt pagini: „Cererea dumneavoastră nu are o bază constituţionala legitimă şi nici cel mai mic caracter de imparţialitate, prin urmare, puterea executivă nu poate fi obligată să participe”.

Din ce în ce mai înverşunat, preşedintele numeşte din nou întreaga afacere „o înşelătorie”.

„Ceea ce au făcut în această ţară este de neconceput. E un noroc că eu sunt preşedinte, pentru că foarte puţini oameni ar putea face faţă la aşa ceva”, spune Donald Trump.

Şefa Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, acuză administraţia americană de „tentativă ilegală de a ascunde faptele”, prin refuzul de a coopera la anchetă.

“Asta este, este într-adevăr periculos. Ceea ce a făcut preşedintele, cu un apel către preşedintele Ucrainei, ar putea submina în mod serios securitatea noastră naţională”, a precizat Nancy Pelosi.

În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis mai multe citaţii prin care le solicită unor membri ai adminsitraţiei participarea la audieri şi furnizarea de documente referitoare la contactele preşedintelui Trump cu Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă