Tensiuni în Georgia din cauza Legii „agenților străini”. Bătaie în parlament și proteste în stradă

6 martie 2023, 19:22

Atmosferă incendiară în parlamentul georgian, după ce președintele comisiei juridice părea că l-a lovit pe liderul opoziției. Motivul, dezbaterea așa-numitului proiect al agenților străini, susținut de partidele aflate la putere. Acesta impune organizațiilor civile, ong-urilor și entităților media care sunt finanțate peste 20% din străinătate să se înregistreze ca agenți străini. Astfel vor fi monitorizate de Ministerul Justiției, în caz contrar, riscă amenzi mari.

Mii de georgieni au protestat față de acest proiect, inspirat din legislația rusă și care îndepărtează Georgia de valorile democratice europene.

Hatia Jinjikhadze, manager fundație media, Georgia: „Această lege (n.r.despre agenții străini) o vedem ca pe un dezastru pentru Georgia, deoarece așa a început în Rusia. Acolo ne conduce guvernul nostru. Această lege este un impediment serios pentru viitorul european al Georgiei și vine când Georgia așteaptă statutul de candidat. Acești oameni sunt supărați. Nu vor să fie numiți „agenți” pentru că își servesc țara cu bună credință.”

Orice organizație care nu se înscrie în așa numitul registru pentru agenți străini ar primi o amendă de până la 9.000 de euro. Președintele Georgiei a declarat că va recurge la dreptul de veto, apreciind că proiectul ar pune în pericol speranțele aderării la UE și NATO. Parlamentul poate ignora decizia.

Luna trecută, peste 60 de organizații ale societății civile și instituții de presă au declarat că nu vor respecta legea dacă aceasta va fi aprobată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite