TENIS. Patricia Țig s-a calificat în finala turneului WTA de la Istanbul, unde o întâlnește pe Eugenie Bouchard

12 septembrie 2020, 20:05

Românca a obținut victoria într-o oră și 49 de minute. În acest meci, Țig a reușit un as și a comis 5 duble greșeli, în timp ce adversara ei a avut două duble greșeli și niciun as.

De menționat că jucătoarea noastră a ajuns în finala de la Istanbul fără a pierde vreun set.

În finala de duminică, Țig o înfruntă pe canadianca Eugenie Bouchard, fost număr 5 mondial. Bouchard (26 ani, 272 WTA), venită din calificări, a dispus în semifinale  de Paula Badosa Gibert din Spania, scor 6-3, 6-2.

Pentru accederea în ultimul act la turneul din Turcia, românca şi-a asigurat un cec de 14.000 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Este a treia finală WTA  jucată în carieră de Patricia Țig, după cele de la Baku (2015) şi Bucureşti (2019). Jucătoarea are în palmares doar un titlu WTA 125K, în 2019, la Karlsruhe.

(w500) Patricia È

Patricia Țig  vine după cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam, ea reușind să ajungă în turul doi la US Open, care încă se desfășoară la New York. Patricia a fost învinsă de croata Donna Vekic (24 de ani, 24 WTA), cap de serie numărul 18, scor 6-2, 6-1.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite