Tenis: Nadal consideră 'foarte nedreaptă' excluderea ruşilor de la Wimbledon

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a calificat excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi de la Wimbledon, ca răspuns la invazia din Ucraina, ca fiind o decizie "foarte nedreaptă", duminică, înaintea debutului său în turneul de la Madrid, informează AFP.

02 Mai 2022, 10:11 (actualizat 02 Mai 2022, 10:19) Știrile TVR |
Rafael Nadal

"Este foarte nedrept", a apreciat Nadal, care a devenit jucătorul cu cele mai multe titluri de Mare Şlem (21) din istorie, după victoria sa de la Australian Open, la începutul acestui an. "Ei nu pot face mare lucru, nu-i aşa? Care este vina lor pentru ceea ce se întâmplă în acest moment, pentru război? Chiar îmi pare rău pentru ei", a spus spaniolul, în vârstă de 35 de ani. "Este foarte nedrept pentru ei, dar, din păcate, aş spune că în prezent, dacă este foarte complicat pentru aceşti jucători, ceea ce se întâmplă este atât de regretabil încât, în cele din urmă, ceea ce se întâmplă în sportul nostru este aproape irelevant când sunt atât de mulţi oameni care mor şi suferă", a mai spus fostul număr unu mondial. "Când un guvern ia măsuri, acestea trebuie urmate.

În acest caz, guvernul (britanic) a dat o recomandare, iar Wimbledon a luat o decizie, cât se poate de drastică, fără nicio obligaţie de a o lua", a subliniat Nadal. Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat în urmă cu zece zile decizia de excludere a ruşilor şi belaruşilor de la ediţia 2022 (27 iunie - 10 iulie) din cauza conflictului care are loc în Ucraina. Printre jucătorii afectaţi se numără Daniil Medvedev, nr. 2 mondial, Andrei Rublev (nr. 8) - care a calificat decizia "total discriminatorie'' -, Arina Sabalenka (nr. 4) sau Victoria Azarenka (ex nr. 1, astăzi pe locul 17).

Această decizie este o premieră în tenisul mondial şi a fost puternic criticată de ATP şi WTA, cele două circuite profesioniste în care ruşii şi belaruşii sunt autorizaţi să joace sub drapel neutru. Echipele lor naţionale, pe de altă parte, au fost excluse din Cupa Davis şi Billie Jean King Cup. Sârbul Novak Djokovic, care a calificat drept "o nebunie" decizia celor de la Wimbeldon, a afirmat că "îşi menţine poziţia" duminică. "Cred că este nedrept" a reafirmat liderul mondial, părere împărtăşită şi de grecul Stefanos Tsitsipas (nr. 5). "Nu au făcut nimic rău pentru a fi excluşi automat din acest turneu", a apreciat Tsitsipas.

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI