TENIS: Irina Begu a fost învinsă în primul tur la turneul WTA de la Miami

Irina Begu
Irina Begu
24 martie 2021, 20:19

Românca a fost învinsă după o oră şi 55 de minute de o jucătoare clasată mai slab în clasamentul WTA.

Kalinskaia a început cu break și și-a păstrat avantajul până la finalul setului 1, pe care l-a încheiat cu 6-4.

În actul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până în tiebreak, niciuna nereușind break-ul.

În tiebreak, rusoaica a condus cu 5-1, dar Begu a revenit și s-a apropiat la 5-6. A pierdut însă meciul în urma unei erori neforțate.

În acest meci, Irina Begu nu a făcut niciun break, ratând toate cele trei șanse pe care le-a avut. A reușit 3 aşi şi a făcut 4 duble greşeli, față de 4 ași și 2 duble greșeli Kalinskaia.

Irina Begu va primi un cec de 10.000 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participare.

Tot azi, Mihaela Buzărnescu, venită din calificări, o întâlnește în primul tur pe Caroline Garcia din Franţa.

Sorana Cîrstea este deja calificată în turul doi, iar Simona Halep, favorită 3, urmează să intre în concurs.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite