Tenis: Horia Tecău s-a calificat în sferturile probei de dublu la turneul ATP de la Rotterdam, după ce l-a învins pe fostul său coechipier, Jean-Julien Rojer

Perechea compusă din tenismanul român Horia Tecău şi germanul Kevin Krawietz s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Rotterdam, dotat cu premii totale de 980.580 euro, după ce a trecut cu 6-3, 3-6, 11-9 de cuplul Marcelo Melo(Brazilia)/Jean-Julien Rojer (Olanda).

03 Martie 2021, 10:48 (actualizat 03 Martie 2021, 10:59) Știrile TVR |
Horia Tecău

Tecău şi nou său coechipier au câştigat în faţa foştilor parteneri,  Rojer și Melo, favoriţii numărul patru, după o oră şi 17 minute de joc echilibrat. Tecău şi Krawietz şi-au asigurat un cec de 11.250 de euro şi 90 de puncte ATP, urmând să joace în sferturile de finală contra ruşilor Karen Hacianov/Andrei Rublev.

Este primul meci pe care Horia îl câștigă împotriva fostului său coleg de echipă, Jean Julian Rojer. Tecău a câştigat în echipă cu Jean Julien 20 de titluri, dintre care două titluri de Mare Şlem - Wimbledon 2015 şi US Open 2017 - şi Turneul Campionilor în 2015.

La Rotterdam, Tecău şi Rojer au câştigat în 2015 titlul în proba de dublu, iar în 2014 şi 2019 au fost finalişti. Românul a mai disputat o finală la Rotterdam alături de suedezul Robert Lindstedt (2012).

Horia Tecău a făcut echipă cu Marcelo Melo anul acesta la Australian Open. Jucătorul brazilian de  37 de ani a anunțat însă un parteneriat de durată cu fostul coechipier al lui Tecău, Jean-Julien Rojer.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 30°C
IASI 30°C 30°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 32°C 28°C
BRASOV 31°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI