TENIS Gabriela Ruse, victorie de senzaţie în faţa spaniolei Paula Badosa (4 WTA) la Dubai (6-3, 5-7, 6-4). În turul următor, o va întâlni pe Simona Halep

Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse a reuşit marţi prima sa victorie în faţa unei adversare din top 10, spaniola Paula Badosa (5 WTA), cu 6-3, 5-7, 6-4, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari.

15 Februarie 2022, 21:57 (actualizat 15 Februarie 2022, 22:14) Știrile TVR |
Gabi Ruse

Ruse (24 ani, 59 WTA), venită din calificări, a obţinut un succes de senzaţie în faţa favoritei numărul trei, după două ore şi 32 de minute, iar în optimi o va înfrunta pe Simona Halep.

Gabriela Ruse a jucat fără complexe şi deşi a făcut multe greşeli atitudinea sa a făcut diferenţa în cele din urmă.

Badosa, campioana de la Indian Wells, care a câştigat titlul la Sydney în acest debut de an, a început cu break meciul de marţi, dar Ruse şi-a recuperat imediat serviciul şi la 4-3 a făcut un nou break, încheind primul set cu 6-3.

În actul secund s-a mers cu serviciul până la 4-4, când Ruse a făcut break şi a servit pentru meci, însă emoţiile au dus la o serie de erori, astfel că balanţa a înclinat în favoarea ibericei, care a luat trei ghemuri la rând şi setul cu 7-5.

În decisiv, înaintea căruia Gabriela Ruse a avut nevoie de intervenţia medicului, Badosa a reuşit desprinderea la 4-1, dar Ruse nu a cedat şi a adunat punct cu punct, materializând o revenire formidabilă concretizată în cinci ghemuri consecutive (6-4) şi o victorie memorabilă.

Ruse a încheiat cu un as şi 8 duble greşeli, în timp ce Badosa a reuşit 8 aşi şi a comis 5 duble greşeli. Dacă procentajele la primul serviciu au fost sensibil egale, Ruse a fost mai bună la punctele cu serviciul al doilea, a fost superioară la mingile de break salvate (6/10 faţă de 5/10), încheind şi cu mai multe puncte la total, 101-95.

Ruse şi-a asigurat un cec de 9.000 de dolari şi 80 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe Simona Halep (30 ani, 23 WTA), care a dispus luni de americanca Alison Riske cu 6-2, 6-4.

Halep, campioană în 2015 şi 2020 la Dubai, a câştigat ambele sale meciuri directe cu Ruse, anul trecut la Transylvania Open, în primul tur, cu 6-1, 6-2, şi anul acesta la Melbourne Summer Set 1, în optimi, cu 6-2, 6-1.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI -1°C 2°C
CLUJ -1°C 1°C
CONSTANTA -1°C 2°C
CRAIOVA -1°C 0°C
BRASOV -5°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI