Tenis de masă: Reprezentantele României au trecut în bloc de primul tur la Mondialele de la Houston

Tenis de masă
Tenis de masă
24 noiembrie 2021, 09:31

Bernadette Szocs a dispus de Paulina Vega (Chile) cu 4-0 (11-2, 11-5, 11-54, 11-4) şi va juca în turul următor contra polonezei Natalia Bajor. Elizabeta Samara a trecut de Anna Wegrzyn (Polonia) cu 4-0 (11-6, 11-9, 11-4, 11-8), iar următoarea sa adversară va fi taiwaneza Hsing-Yin Liu. Adina Diaconu a învins-o pe austriaca Sofia Polcanova cu 4-3 (11-13, 11-9, 11-5, 11-5, 7-11, 8-11, 11-7), iar în turul al doilea o va înfrunta pe Jia Nan Yuan (Franţa). Andreea Dragoman a câştigat şi ea greu în faţa kazahei Anastasia Lavrova, cu 4-3 (7-11, 11-9, 9-11, 11-7, 7-11, 11-9, 11-6), iar în turul secund va avea un meci şi mai greu, în faţa germancei Petrissa Solja (Germania).

La masculin, Cristian Pletea a obţinut singura victorie, 4-0 (12-10, 11-8, 12-10, 13-11) cu thailandezul Padasak Tanviriyavechakul, iar în turul al doilea îl va înfrunta pe rusul Kiril Skacikov. Ovidiu Ionescu a fost întrecut de Yang Wang (Slovacia) cu 4-0 (11-8, 11-7, 11-5, 11-2), Hunor Szocs a fost învins de germanul Ruwen Filus cu 4-0 (14-12, 11-4, 11-6, 11-2), iar Rareş Şipoş a fost eliminat de belgianul Martin Allegro, victorios cu 4-0 (11-5, 11-4, 11-9, 11-9).

România a deplasat în Texas opt jucători, patru la feminin şi patru la masculin, care participă la toate probele de simplu (feminin şi masculin) şi dublu (feminin, masculin şi mixt).

Miercuri debutează şi probele de dublu feminin şi masculin, iar la dublu mixt perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs va evolua joi.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite