TENIS: Roger Federer crede că formatul conferinţelor de presă ar putea fi regândit şi a cerut dezbateri pe acest subiect

Într-un interviu acordat ediţiei britanice a GQ Magazine în luna iulie şi publicat luni, tenismanul Roger Federer şi-a exprimat opinia în legătură cu importanţa reţelelor de socializare şi a relaţiilor dintre presă şi jucători, scrie site-ul eurosport.fr.

27 Septembrie 2021, 21:55 (actualizat 27 Septembrie 2021, 22:02) |
Roger Federer

La fel ca Naomi Osaka, elveţianul crede că formatul conferinţei de presă ar putea fi regândit şi a cerut un fel de masă rotundă în privinţa acestui subiect.

Până acum, Federer nu se mai exprimase în legătură cu problemele cu care se confruntă de mai multe luni Naomi Osaka, care a pus pe tapet, înainte de a se retrage de la Roland Garros, subiectul tabu al sănătăţii mintale a sportivilor de înalt nivel.

"În primii zece ani ai carierei mele, nu existau reţele de socializare, poate că eu aveam doar un site de internet. În următorii zece ani, reţelele sociale erau pretutindeni. Nu-mi pot imagina cum aş fi gestionat această situaţie la începutul carierei. La 10 comentarii sub o postare, există unul negativ şi, bineînţeles, te concentrezi asupra lui. E destul de oribil. Trebuie să ne amintim că sportivii sunt profesionişti, dar şi oameni", consideră el.

Deşi a arătat de-a lungul anilor că se simte în largul său în conferinţele de presă, în care a trecut frecvent de la o limbă la alta (engleză, franceză, germană), Federer consideră că formatul nu este complet mulţumitor. "Cred că sunt unul dintre sportivii care au participat la conferinţe de presă şi sunt de acord (cu Osaka - n. r.): este întotdeauna la fel. Întotdeauna", a constatat el.

Federer a cerut o reformă care nu seamănă totuşi cu o cenzură: o masă rotundă cu toţi actorii implicaţi. "Avem nevoie de o revoluţie. Sau măcar de o evoluţie faţă de ce se întâmplă astăzi", a spus elveţianul.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 13°C
IASI 10°C 11°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 12°C 10°C
CRAIOVA 14°C 11°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI