Temperaturile încep să scadă. Meteorologii anunță ploi și intensificări ale vântului de sâmbătă seară până luni

Ploaie torențială
Ploaie torențială
2 septembrie 2017, 11:30

În intervalul 02 septembrie, ora 18:00 – 04 septembrie, ora 18:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest.

Vor fi descărcări electrice frecvente, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala la început în jumătatea de vest a ţării, iar din după-amiaza zilei de duminică, 3 septembrie în special în sud, centru şi nord-est.

Pe parcursul zilei de luni, 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.

La sfârşitul acestei săptămâni vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice şi estice. Sâmbătă se vor înregistra frecvent maxime termice de 32…34 de grade, în timp ce în restul teritoriului temperaturile vor scădea treptat.

Luni, răcirea vremii va continua şi va cuprinde toată ţara.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite