Militarii Forţelor Navale au acordat Societăţii Române de Televiziune medalia aniversară 'Forţele Navale Române - 160 de ani în serviciul Patriei', pentru corectitudinea cu care Televiziunea Română a reflectat activităţile şi evenimentele, în anul care a trecut. TVR este broadcaster oficial al evenimentelor Ministerului Apărării.
Ziua Marinei, sărbătorită an de an în 15 august, e doar unul dintre evenimentele prin care activitatea Forțelor Navale Române ajunge în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române. Iar felul în care este surprinsă și prezentată este apreciată pentru profesionalismul, calitatea și echidistanța jurnalistică.
Colaborarea dintre forțele navale și TVR se va intensifica în perioada următoare.
TVR este broadcaster oficial al evenimentelor organizate de Statul Major al Forţelor Navale și are exclusivitate în ce privește acțiunile importante ale Ministerului Apărării.