Telemuncă generalizată în Franța și măști obligatorii pentru toți rezidenții de peste 6 ani

Guvernul francez va preciza joi modalităţile de implementare a unui nou lockdown - telemuncă generalizată oriunde este posibil, măşti obligatorii pentru toţi rezidenţii cu vârste de peste 6 ani şi deplasări limitate -, care va intra în vigoare vineri pentru cel puţin o lună, informează AFP, preluată de Agerpres.

29 Octombrie 2020, 17:08 (actualizat 29 Octombrie 2020, 17:13) |
Paris / FOTO: www.facebook.com/luca.niculescu

"Am anticipat al doilea val", a declarat joi dimineaţă, în faţa deputaţilor francezi, prim-ministrul Jean Castex, care prevede un vârf al spitalizărilor în noiembrie - "mai mare decât cel din aprilie".

Premierul Franţei va susţine o conferinţă de presă la ora 17:30 GMT după un vot al deputaţilor, pentru a preciza măsurile ce vizează noul lockdown anunţat miercuri de preşedintele Emmanuel Macron.

Printre acestea figurează purtarea măştii sanitare, extinsă la toţi copiii cu vârste de peste 6 ani, şi telemunca în regim de "cinci zile din cinci".

Noul lockdown din Franţa nu va fi însă identic cu cel din primăvară, foarte strict şi implementat timp de două luni, pe durata primului val al pandemiei de COVID-19, care a făcut 30.000 de victime.

Principalele schimbări: creşele, şcolile, colegiile şi liceele vor rămâne deschise şi vor funcţiona cu un protocol sanitar consolidat, fapt care le va permite multor părinţi să continue să lucreze.

Magazinele "non-esenţiale" vor fi închise, la fel ca sălile de spectacole şi cinematografele, precum şi barurile şi restaurantele.

"Trebuie să continuăm să lucrăm cât mai mult timp posibil, desigur în condiţii sanitare protectoare şi stopând circulaţia virală", deoarece "şomajul şi sărăcia pot să ucidă şi ele", a explicat prim-ministrul Jean Castex.

Parcurile şi grădinile publice, la fel ca şi pieţele, ar trebui să rămână deschise, iar competiţiile sportive să fie autorizate. Continuă activitatea în serviciile publice, uzine, exploatări agricole şi BTP (construcţii) cu respectarea protocolului sanitar.

Până la 1 decembrie, francezii vor putea să iasă din locuinţele lor pentru a merge la serviciu dacă nu pot lucra de acasă, să meargă la programări medicale, la cumpărături, să se plimbe în spaţii deschise sau să ajute o rudă aflată în dificultate. Vor fi permise doar deplasări de maxim o oră pe o rază de 1 km în jurul domiciliului. Va fi necesar un document justificativ pentru deplasări. Vor fi trei documente tip - individual, profesional şi şcolar. Nu vor fi permise deplasările dintr-o regiune în alta, excepţie fiind întoarcerile din vacanţa ocazionată de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (Toussaint).

Izolarea generală (inderdicţia de circulaţie) în vigoare de vineri în Franţa nu afectează intrarea cetăţenilor români în această ţară (dacă vin din Spaţiul European) şi nici deplasarea lor din Franţa spre România, precizează Ambasada României la Paris, pe pagina sa de Facebook.

În cursul zilei de joi, rezidenţii francezi, resemnaţi în urma anunţului de miercuri al preşedintelui Macron, făceau ultimele pregătiri pentru a înfrunta noul lockdown, care va începe la miezul nopţii.

La fel ca în primăvară, hârtia igienică şi pastele sunt două articole aflate la mare căutare în supermarketuri.

Joi dimineaţă, în faţa unui magazin de produse electrocasnice din centrul Parisului, cu câteva minute înainte de ora sa de deschidere, aproximativ 40 de persoane stăteau la coadă.

Pierre, în vârstă de 40 de ani, lucrează în domeniul informaticii. A venit să cumpere "un computer pentru telemuncă şi accesorii pentru a trăi ceva mai confortabil", a declarat el.

Haltere, mingi pentru pilates şi covoraşe pentru yoga se vând de asemenea ca pâinea caldă în magazinele cu profil sportiv. Frizeriile şi saloanele de coafură, obligate să se închidă începând de vineri, erau joi foarte aglomerate.

Franţa este lovită din plin de cel de-al doilea val al epidemiei, cu peste 3.000 de pacienţi internaţi în secţii de reanimare (127 spitalizaţi în ultimele 24 de ore), reprezentând mai mult de jumătate din totalul de 5.800 de paturi disponibile la nivelul întregii ţări.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Olivier Veran, specialiştii au estimat la 1 milion numărul francezilor care sunt în prezent purtători ai noului coronavirus.

Franţa a confirmat pentru moment 35.785 de decese cauzate de SARS-CoV-2, din care 244 în cursul zilei de miercuri, potrivit celui mai recent bilanţ oficial publicat miercuri seară, care a recenzat şi 36.437 de noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore.

În rândul clasei politice, opoziţia critică "eşecul" preşedintelui Emmanuel Macron, dar îndeamnă populaţia să respecte noul lockdown.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 6°C 5°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 3°C 10°C
BRASOV 9°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI