Tehnologie chineză. Nio ES8, un rival din ce în ce mai serios pentru Tesla

27 decembrie 2017, 14:51

Nio ES8 se vrea un rival al celebrelor Tesla. Ca şi Tesla, este o maşină complet electrică şi are performanţe remarcabile – sub cinci secunde de la zero la o sută de kilometri pe oră. Compania chineză afirmă însă că sunt mari diferenţe.

Compania chineză, care participă şi în varianta electrică a competiţiilor de Formula 1, vrea ca pe viitor la benzinării clienţii să aibă nu doar sisteme de încărcare – ci şi de înlocuire în câteva minute a acumulatorilor descărcaţi.

Nio are în prezent două modele – unul de viteză, de peste 340 de cai putere, şi un SUV care a fost testat mii de de kilometri în Mongolia. Cel mai ieftin costă, datorită subvenţiilor de stat, echivalentul a mai puţin de 50 de mii de euro. Este sub jumătate din preţul unei Tesla, pentru că maşinile americane importate nu beneficiază de subvenţii – dar compania din Statele Unite negociază pentru dezvoltarea unei linii de producţie în China.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă