Teatrul Naţional din Bucureşti are de plătit de 10 ori mai mult pentru gaze faţă de anul trecut. La Opera din Timişoara, facturile pentru utilități s-au triplat

7 februarie 2022, 19:02

Gazele naturale consumate în luna decembrie de Teatrul Național din București costă pe factură 996 de mii de lei. Pentru electricitate, o primă factură a fost de 391 de mii de lei. După contestație însă, a fost redusă la jumătate.

Costurile cu utilitățile sunt și mai mari și afectează grav funcționarea celui mai mare teatru din țară.

Teatrul Național, ca și alte instituții de spectacole, pierde bani și pentru că nu poate vinde bilete la capacitatea maximă a sălilor din cauza crizei COVID.

Cu tot cu plafonare, față de anul trecut, Teatrul Național București ar trebui să plătească de două ori mai mult pentru electricitate și gaze.

Și în Timișoara, Teatrul Național și Opera Națională Română au primit înștiințări că prețul pe care îl vor plăti în luna ianuarie este de 3 ori mai mare.

Într-una din sălile teatrului, angajații au pornit aerul condiționat ca să nu înghețe spectatorii și actorii.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, anunță că, din februarie, toate instituţiile vor beneficia de plafonare.

Ministerul Culturii alocă 148 de milioane de lei pentru a ajuta și teatrele independente, care au avut pierderi uriașe în pandemie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite