Teatrul Național din Timișoara prezintă online, în premieră absolută, spectacolul „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese”

Teatrul Național din Timișoara își invită publicul on-line la un nou spectacol, a cărui premieră absolută va fi transmisă în direct de la Sala 2 sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 19,00 atât pe site-ul www.tntimisoara.com, cât și pe pagina de Facebook Teatrul Național Timișoara și pe YouTube.

03 Decembrie 2020, 15:45 (actualizat 03 Decembrie 2020, 15:58) |
Teatru: Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese

Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese” propune spectatorilor săi o temă de reflecție: în era internetului, folosim noile tehnologii ca formă evoluată a relaționării dintre oameni sau ne ascundem singurătatea în spatele mijloacelor de comunicare?

Dar o întrebare se poate pune în fel și chip, iar Radu Iacoban, autorul textului și regizor artistic al spectacolului, spirit deopotrivă ludic și profund, alege să ofere un context aparent comun, familial și familiar.

Întoarcerea fiului plecat din țară devine pretextul pentru o reuniune de familie care se transformă, destul de repede, într-o sumă de definiții importante pentru fiecare din noi. Astfel, personajele lui Iacoban descoperă că înstrăinarea nu are nicio legătură cu numărul de kilometri, că tăcerea poate îmbolnăvi și că iertarea și acceptarea își au propriile mecanisme. Dar și că, de cele mai multe ori, există un adevăr pentru fiecare și că uneori tristețea, la fel ca râsul, poate vindeca.

Spectacolul „POVESTEA ACELOR OAMENI CARE ÎNTR-O SEARĂ S-AU ADUNAT ÎN JURUL UNEI MESE” este recomandat persoanelor peste 14 ani și îi reunește pe talentații actori ai Teatrului Național din Timișoara, Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Ion Rizea, Andrei Chifu, Mălina Manovici, Alina Ilea și Matei Chioariu, iar decorul și costumele sunt semnate de imaginativul scenograf Tudor Prodan.

Spectacolul este realizat în cadrul proiectului Vocile orașului – Central Park, parte din Programul Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii, produs de Teatrul Național Timișoara și finanțat de Primăria Municipiului Timișoara.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 14°C 13°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 18°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI