Teatrul Bulandra oferă gratuit spectacole pe Facebook, în sistem live stream. Programul spectacolelor

Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra
Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra
21 martie 2020, 14:55

„Ne schimbăm o dată cu schimbarea, aşadar Teatrul Bulandra îşi mută activitatea în online!”, anunță reprezentanții instituției.

Seria de spectacole transmise live de cei de la Bulandra debutează sâmbătă, de la ora 19.00, cu spectacolul „Gigel”, în regia lui Vlad Zamfirescu.

„În această seară, de la ora 19.00, începem seria difuzărilor online a spectacolelor anulate cu one man show-ul Gigel, pe un text de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu”, anunţă Teatrul Bulandra.

Spectacolele sunt programate în regim de live streaming după cum urmează:

Sâmbătă, 21 martie, ora 19.00 | Gigel de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu;

Duminică, 22 martie, ora 19.00 | Zadarnicele chinuri ale dragostei de William Shakespeare, regia Andrei Şerban;

Miercuri, 25 martie, ora 19.00 | Pisica pe acoperişul fierbinte de Tennessee Williams, regia Dinu Cernescu;

Vineri, 27 martie, ora 19.00 | Măscăriciul după A.P. Cehov, regia Horaţiu Mălăele;

Sâmbătă, 28 martie, ora 19.00 | Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, regia Andrei Şerban;

Duminică, 29 martie, ora 19.00 | Obiceiuri necurate de Tom Smith, regia Mihai Constantin.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite