TEATRU ÎN TVR: „Aici nu-i de joacă” – un spectacol de suflet, profund uman, (re)născut din dorința de a bucura oamenii

Teatru în TVR. Foto din piesa Aici nu-i de joacă
Teatru în TVR. Foto din piesa Aici nu-i de joacă
4 septembrie 2020, 11:14

Un spectacol de teatru tulburător, dedicat prieteniei și relațiilor dintre necunoscuți, două excelente și generoase actrițe, care iubesc necondiționat oamenii, pot fi „rețeta” dezlănțuirii puterii pe care fiecare o are asupra celui de lângă el, a iubirii, fără de care nimic din viață nu ne poate bucura.

O vorbă veche din teatru spune că „a fi actor este ori foarte ușor, ori imposibil”. Actorii mari emană o energie specială, ne fascinează, ne încarcă sufletește, ne modifică. Așa sunt Catrinel Dumitrescu și Victoria Cociaș, cele două mari actrițe ale Teatrului Nottara, cu măiestria cărora vă puteți „hrăni” participând ca spectatori la „Aici nu-i de joacă”, sâmbătă, 05 septembrie, de la orele 20.30, în curtea TVR.

S-au reîntâlnit pe scenă, ca partenere, după treizeci de ani. Construiesc amândouă o relație aproape palpabilă și fac deliciul publicului în acest spectacol-creuzet de sentimente umane, pe care Catrinel Dumitrescu, care semnează regia, după textul „bulevardier” al Paulinei Daumale (actriţă și scriitoare de teatru, de origine algeriană, cu notorietate în Franța anilor 1980), cu modestia-i caracteristică spune că „este o încercare de a (re)spune aceeaşi poveste altfel… căutând să găsesc textului „comercial” noi valenţe, poate mai multe profunzimi.”

Catrinel Dumitrescu reușește, împreună cu Victoria Cociaș, să ne demonstreze că relațiile interumane nu sunt atât de simple, dimpotrivă, ele par să fie cel mai dificil lucru din lume. Isabelle și Alex sunt două femei aparent diferite, care provin din lumi total diferite. Paradoxal (sau nu?), le unește singurătatea pe care o resimte fiecare dintre ele, privarea de dragoste, suferințele femeii căsătorite sau ale celei în căutare de partener dar și nevoia de afecțiune. Iar când durerea este asemănătoare, chiar și diferențele dintre clasele sociale ajung să fie aplanate… cu ajutorul prieteniei! Și cu mult umor, generat de situațiile create și prin textul minuțios studiat și asumat de cele două minunate actrițe, în acompaniamentul melodiilor franțuzești, de belle epoque.

Situația impusă de vremurile pe care le trăim a făcut ca spectacolul să fie reluat abia de curând, în spații deschise, în aer liber iar bucuria de a juca și dorul de Teatru, de Public sunt copleșitoare atât pentru Catrinel Dumitrescu cât și pentru Victoria Cociaș.

„În ciuda perspectivelor incerte, în noile condiții impuse, a avut loc „reîntâlnirea” cu PUBLICUL! Imaginea lui… așa cum aplauda, răsfirat,cu măștile care nu ne lăsau să-i vedem chipul, m-a făcut să plâng de dor, de drag, de recunoștință… I-am simțit însă îmbrățișarea tandră și așa, la depărtare.” – Catrinel Dumitrescu

„Scena în aer liber are farmecul ei, auzi toate zgomotele ambientale. Din fericire, „Aici nu-i de joacă” poate întâlni spectatorii și în aceste condiții. Este o mare bucurie să revezi spectatorii chiar și așa răsfirați, cu măștile pe față și să le simți totuși reacțiile la această comedie despre singurătate.” – Victoria Cociaș

În viață, nu trebuie să aștepți să treacă furtuna, ci să înveți să dansezi în ploaie. Și dacă se întâmplă să ai un prieten care să te strângă în brațe atunci când simți nevoia să plângi, parcă viața pare un pic mai ușoară…

Corina Dănilă

Foto: Maria Ștefănescu

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite