Teatrele, cinematografele, restaurantele, redeschise în Capitală. Berbeceanu: Dacă nu relaxam restricțiile riscam să fim dați în judecată

25 ianuarie 2021, 12:15

În centrul vechi al Capitalei, luni, la prânz erau oameni care au venit să ia prânzul. Restaurantele, barurile, cafenelele pot fi deschise la interior cu 30% din capacitate, iar programul este între 06.00-21.00.

Decizia de redeschidere a fost luată vineri de Comitetul pentru Situații de Urgență, după de rata de incindență privind infectarea cu Sars Cov 2 în Capitală a scăzut sub 3 cazuri la mia de locuitori, a explicat Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei.

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a  arătat că, în cazul în care nu se relaxau restricţiile în Bucureşti, riscul era ca operatorii din HORECA, cei licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi organizatorii de spectacole să intenteze procese în instanţă.

„Noi nu am avut opţiunea de a nu pune în aplicare prevederile aflate în vigoare în Anexa 3 din HG, pentru că, în caz contrar, riscam ca operatorii din HORECA, ştiu eu, operatorii licenţiaţi din domeniul jocurilor de noroc, chiar şi organizatorii de spectacole, teatre puteau să ne acţioneze în instanţă, să ceară daune foarte mari şi să câştige procesele în mod firesc, datorită reglementărilor legale la care am făcut referire, să le câştige în termene foarte scurte”, a spus Berbeceanu, la RFI.

El s-a arătat însă îngrijorat de evoluţia situaţiei pandemice.

„În realitate şi noi suntem foarte îngrijoraţi de evoluţia situaţiei pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru (Vlad Voiculescu – n.r.) anterior zilei de vineri, când am fost nevoiţi să convocăm şedinţa Comitetului Municipal, am împărtăşit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar şi franc şi categoric că noi, ca structură administrativă, suntem obligaţi să punem în executare prevederile legale ale Hotărârii de Guvern, pe care, ce să vedeţi, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de şedinţa noastră de consiliu, a declarat Berbeceanu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite