#TeamRomania | Alina Rotaru sare lung pentru o medalie la Tokyo. Ultima medalie olimpică obținută de un sportiv român la săritura în lungime a fost cucerită în 1984

8 iulie 2021, 17:25

Gabriela Szabo și Constantina Diță Tomescu au fost cele sportive care au adus ultimele medalii olimpice de aur în atletismul românesc. Visează la această performanță acum Alina Rotaru. Are 28 de ani și ce se pricepe să facă cel mai bine în atletism este săritura în lungime. Este în top 10 mondial și sare 6,91 metri. Să treacă de 7 metri este visul ei și o șansă uriașă la o medalie olimpică. Ultima medalie olimpică obținută de un sportiv român la săritura în lungime a fost cucerită în 1984, la Los Angeles, de Anișoara Stanciu.

Alina Rotaru:În anul 2000 apăruse pe sticla de apă minerală campioana Gabriela Szabo și, în acel moment, le-am spus părinților că îmi doresc și vreau să alerg ca Gabi Szabo.  În momentul în care am coborât scările stadionului Dinamo, m-am închinat și am spus că în sfârșit m-au adus și pe mine la atletism”.

„Sunt momente care sunt normale în sport, o accidentare, sau un concurs mai puțin bun sau o accidentare, chiar și atunci , la final de zi o închei cu  un zâmbet.  Bucuria de a trăi fiecare moment am învățat-o  și din sport. Din sport am învățat foarte mult, sportul mi-a oferit, pe lângă sănătate, disciplină,  educație”, spune Alina.

De-a lungul anilor, în atletism s-a specializat pe săritura în lungime, deși a încercat și celelalte  probe. La săritura în înălțime chiar a avut rezultate bune, dar în urma cu câțiva ani, după discuții cu antrenorul ei au hotărât împreună că e cea mai bună la săritura în lungime.

Performanța cere însă sacrificii. În primul rând cere timp, iar apoi îți cere totul. Rezultatele bune depind de mulți factori, dar unul extrem de important este pregătirea fizică. De câțiva ani, Alina își face antrenamentele în Germania. Acolo are toate condițiile.

Merge la Tokyo cu dorința de a câștiga o medalie olimpică. Dar și cu visul să sară 7 metri. Momentan, recordul ei este 6.91.

Tokyo reprezintă a doua ei oprire la o ediție a Jocurilor Olimpice, după Rio, în 2016. Dar visează și la următoarele ediții de la Paris și Los Angeles. Așadar, la 20 de ani din momentul în care s-a apucat de atletism încă are voință și energie pentru încă un deceniu de muncă în atletism.

Din 23 iulie, TVR este alături de sportivii români la JO de la Tokyo și va transmite în direct peste 200 de ore de întreceri sportive.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite