Teamă și anxietate. O treime dintre copiii din Germania, afectaţi emoţional în timpul crizei covid

Copiii pot fi afectați emoțional de criza covid
Copiii pot fi afectați emoțional de criza covid
10 februarie 2021, 16:02

În urma celei de-a doua evaluări realizate în cadrul studiului condus de Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf, cercetătorii au descoperit că teama şi anxietatea sunt în creştere în rândul copiilor, în timp ce simptome ale depresiei şi probleme psihosomatice au fost, de asemenea, observate din ce în ce mai frecvent.

Calitatea vieţii copiilor s-a deteriorat în Germania – care rămâne în lockdown, şcolile sunt închise, a explicat Ulrike Ravens-Sieberer, care a condus studiul.

De la mijlocul lunii decembrie până la mijlocul lunii ianuarie, peste 1.000 de copii şi adolescenţi au completat un chestionar online pentru acest studiu, la fel şi peste 1.600 de părinţi.

Studiul s-a concentrat asupra copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani.

Copiii din medii defavorizate din punct de vedere social sau cei din familii de migranţi s-au dovedit a fi cel mai afectaţi psihologic.

„Constatările noastre arată încă o dată că oricine a fost în formă bună înainte de pandemie, a fost învăţat cu structuri şi se simţea în siguranţă şi sprijinit în familie, va trece cu bine prin pandemie”, a spus Ravens-Sieberer.

Ea a făcut apel la „concepte mai fiabile pentru a sprijini copiii din familii aflate în pericol şi întărirea bunăstării lor mentale”.

În acest scop, specialista în domeniul sănătăţii publice a îndemnat şcolile să rămână în strânsă legătură cu elevii în timpul perioadelor de lockdown.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite