Taxă pe zahărul din sucuri și dulciuri. ONG-urile susțin că ar aduce resurse pentru sistemul sanitar

11 aprilie 2017, 20:33

 

Vă propunem un experiment şi să vedem cât de multe informaţii deţin tinerii cu privire la băuturile carbogazoase pe care le consumă zi de zi. Dacă ştiu ei cât zahăr conţin acestea.

Un iaurt cu fructe conţine aproxiamtiv 26 de grame de zahăr, adică 6,5 linguriţe, şi este de fapt aceeaşi cantitate folosită în prepararea a două gogoşi cu ciocolată.

Cei mai mulţi consumatori ignoră aceste date. Nici măcar nu se informează în legătură cu alimentele care le fac rău. Iar în acest moment în România sunt peste 1,8 milioane de oameni care suferă de diabet, iar 3 copii din 10 sunt obezi.

Organizaţiile nonguvernamentale cer Guvernului şi Ministerului Sănătăţii suprataxarea produselor care conţin zahăr în exces, sucurile şi dulciurile atât de tentante pentru copii. Banii care s-ar aduna ar urma să fie alocaţi sistemului sanitar. Medicii cer şi alte măsuri.

Taxarea sucurilor şi dulciurilor cu adaos ridicat de zahăr este dezbătută în multe ţări dezvoltate. Chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine descurajarea dietelor nesănătoase şi compensarea costurilor economice tot mai mari pentru tratamentul bolilor provocate de obezitate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite