Taxa auto pune presiune la înmatriculări. O programare la RAR poate să dureze chiar şi peste trei luni

4 octombrie 2017, 22:14

La sediul Direcţiei de permise şi înmatriculări din Capitală s-a întors aglomeraţia. De data aceasta, oamenii sunt îngrijoraţi de iminența introducerii unei noi taxe auto. Aşa că merg cu noaptea-n cap la ghişee, ca să depună actele pentru obţinerea plăcuţelor de înmatriculare.

Pentru moment, autorităţile nu s-au decis dacă vor introduce o nouă taxă de primă înmatriculare sau un impozit anual, în funcţie de gradul de poluare. Statul vrea însă să închidă robinetul importurilor de maşini second hand din afară. De la începutul anului, după eliminarea timbrului de mediu, au intrat în ţară peste 350.000 de maşini vechi, de două ori mai mult decât în 2016.

Cert este că serviciile publice fac faţă cu greu numărului tot mai mare de solicitări din partea şoferilor. Dacă vreţi să vă programaţi online, în Ilfov, de exemplu, găsiţi un loc liber peste 30 de zile.
La RAR şoferii aşteaptă cu lunile până obţin o programare.

În România sunt înmatriculate peste 5,5 milioane de autoturisme, cele mai multe cu o vechime considerabilă. Statistic, şapte din zece maşini au o durată de funcţionare mai mare de 10 ani.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite