Tavolara, insula italiană pe care se află cel mai mic ”regat” din lume

26 iulie 2019, 08:35

Insulița e la nord-est de Sardinia și e o curiozitate care atrage mulți turiști an de an. Zece persoane locuiesc pe insulă, descendenții lui Giuseppe Bertoleoni, cel care, în 1807, s-a decis să se stabilească aici, împreună cu cele două soții ale lui.

Insula are o lungime de 5 kilometri şi o lăţime de un kilometru.

Actualul „rege” al insulei, Tonino Bertoleoni, în sandale și pantaloni scurți, are 83 de ani și e convins că „dinastia” va merge mai departe sute de ani.

„Familia regală” are un mic restaurant, la care zi de zi vin în jur de o sută de turiști.

De-a lungul timpului, guvernul italian a încercat să-i alunge de pe insulă pe Tonino și ai lui, pentru că nu au niciun act și deci nici un drept asupra teritoriului. Autoritățile nu merg însă niciodată până la capăt cu evacuarea, probabil pentru că micul „regat”, nerecunoscut de nimeni, aduce Italiei un plus de exotism.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite