Nelu Tătaru: Avem 1.050 de paturi ATI pentru bolnavi cu COVID-19 şi 429 de astfel de cazuri

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru bolnavii cu COVID-19 a ajuns la 1.050 cu cele ce vor putea fi utilizate, în câteva zile, la noul spital modular realizat pentru aceşti pacienţi în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, a declarat joi ministrul Sănătăţii. Nelu Tătaru a subliniat că acest tip de unităţi exterioare sunt pregătite "ca un debuşeu".

27 August 2020, 19:10 (actualizat 27 August 2020, 19:24) |
Coronavirus. Terapie intensiva / FOTO: Arhivă

Potrivit ministrului Sănătății,  spitalul modular de la Braşov poate să funcţioneze de la 1 septembrie.

"Cred că de la 1 septembrie ar putea să funcţioneze, dar ţine foarte mult şi de necesitatea acestor paturi. Acestea vor intra în funcţiune după capacitatea solicitată. Avem diferite localităţi unde unităţile sanitare nu pot face faţă solicitărilor pentru cazuri de ATI şi atunci redirijăm aceste cazuri. În prezent, avem peste 1.050 de locuri în ATI, cu acestea 28 de la Braşov (din spitalul modular - n.r.). Locurile din spitalele modulare sunt pregătite ca un debuşeu - ca cele de la Spitalul Elias din Bucureşti -, să preia cazurile de ATI care vor depăşi, într-un anumit context epidemiologic, numărul de paturi disponibile în spitale", a subliniat Tătaru, citat de Agerpres. Minnistrul Sănătății a subliniat că, în prezent, 429 de pacienţi cu COVID au nevoie de terapie intensivă.

Conducerea SCJU Braşov a solicitat suplimentarea cu 68 de posturi a organigramei pentru a asigura personalul necesar spitalului modular, a menţionat ministrul.

"S-au făcut solicitările, din câte am înţeles, pentru 68 de cadre medicale, care au şi fost trecute în organigramă prin Hotărâre de Consiliu Judeţean. Rămâne ca managementul unităţii (SCJU - n.r.) să asigure aceste personal şi, dacă nu reuşesc, în cadrul Comitetului Naţional pentru Coordonarea Intervenţiei să facem transferul pentru această capacitate", a precizat ministrul Sănătăţii.

Directorul medical al SCJU Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, a spus că unitatea modulară este funcţională, construcţia a fost finalizată şi dotată cu aparatură, însă problema rămâne asigurarea personalului.

Potrivit acestuia, modularul din curtea SCJU Braşov are în total 28 de paturi, 14 pentru ATI, 14 pentru terapie intermediară, adică acele cazuri care nu necesită ventilaţie invazivă.

"În câteva zile, din punct de vedere tehnic vom fi gata, însă partea de personal este o problemă. S-a aprobat mărirea de posturi, le scoatem la concurs, sperăm să şi vină oameni. Până atunci vom funcţiona cu oamenii noştri, pe care îi avem în spital", a precizat dr. Cătălin Mişarcă.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI