TAROM a cerut însoţitori de zbor de la o companie privată. Măsura a fost luată de conducerea companiei pentru a face faţă perioadei concediilor

Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, Marius Popescu, a declarat în cadrul emisiunii “Banii, azi” că Tarom a avut “în ultima lună 6-7 anulări”. Acesta a precizat că managementul companiei a luat decizia de a solicita ajutor unei firme private pentru detaşarea mai multor însoţitori de zbor, astfel încât să nu se ajungă la anularea unor curse din lipsă de personal.

06 Iulie 2022, 14:39 (actualizat 06 Iulie 2022, 15:01) Știrile TVR |

“Am fost nevoiţi să găsim tot felul de soluţii pentru a depăşi această perioadă. În urmă cu două săptămâni am avut o situaţie în care mai mulţi însoţitori de zbor erau inapţi de zbor, asta pentru că unii aveau concedii medicale sau concedii de odihnă. Am fost nevoiţi să căutăm întoţitori de zbor în piaţă şi în urma a două zile în care tot boardul a stat în şedinţe, am găsit o variantă prin care am detaşat însoţitori de zbor de la cea mai mare companie aeriană românească privată”, a explicat Popescu la TVR Info.

Reprezentantul Tarom a mai precizat că în cazul în care nu se apela la această măsură “puteau fi anulate aproximativ 15 zboruri, chiar mai bine de 15 zboruri”. Compania a reuşit să aducă 12 însoţitori de zbor pentru a face faţă acestei perioade aglomerate.

“S-a efectuat un training minim necesar pentru că flota Tarom este similară cu flota companiei aeriene private, mă refer la aeronavele Boeing 737, seria 800, şi nu mai era nevoie de alte simulatoare efectuate, ci doar un instructaj minim cu echipamentele Tarom şi imediat s-a putut zbura”, a declarat Marius Popescu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI