Tăriceanu şi Dragnea spun că oficialii străini care critică legile justiției nu le-au înțeles

22 decembrie 2017, 21:33

Secretarul general al Consiliului Europei arată în scrisoarea pe care i-a trimis-o președintelui Iohannis că opinia Comisiei de la Veneția ar fi de un real folos autorităților române.

Thorbjorn Jagland îndeamnă România să apeleze la opinia acestui for pentru a se asigura că cele trei legi corespund standardelor statului de drept.

Reacția Consiliului Europei se adaugă mesajelor de îngrijorare transmise de 7 state europene, de oficiali americani și de reprezentanți ai Uniunii Europene.

Liderii celor două Camere au însă dubii că reacțiile internaționale au la bază o bună cunoaștere a situației.

Într-un comunicat, Ministerul de Externe anunță că este deschis la un diaolog concret cu partenerii europeni pe textele de lege.

Legile organizării judiciare și a CSM și cea privind statutul magistraților au fost votate de Parlament, dar sunt deja atacate la Curtea Constituțională de PNL și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Ele vor intra în vigoare doar dacă vor fi promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite