Tăriceanu: Ambasadorul Olandei încerca să îmi explice ce să facem în Justiție; Suntem singura țară din Europa în care se întâmplă așa ceva

Tăriceanu: Ambasadorul Olandei încerca să îmi explice ce să facem în Justiție
Tăriceanu: Ambasadorul Olandei încerca să îmi explice ce să facem în Justiție
2 noiembrie 2017, 09:01

„La mine, de exemplu, ambasadorul Olandei nu a îndrăznit să o propună pe doamna Kovesi, dar încerca să îmi explice, să mă lămurească, cum trebuie să procedăm noi, ce să facem în Justiție, ce e bine și ce nu e bine. La scurtă vreme după această conversație, în care l-am pus la punct, i-am relatat modul inacceptabil de comportament ca ambasador omologului meu olandez și i-am spus că încalcă orice normă diplomatică și că nu este normal. Consecința a fost că peste două luni ambasadorul a fost rechemat în Olanda. Există modalități de a-i pune la punct pe cei care nu respectă în primul rând faptul că România este o țară suverană. Sunt însă lucruri care, din păcate, în România s-au întâmplat pentru că autoritățile române le-au permis acestor persoane să interfereze în problemele la care făcea referire Titus Corlățean”, a spus Tăriceanu la România TV.

El a adăugat că suntem singura țară din Europa în care se întâmplă așa ceva.

Fostul ministru al Justiției Titus Corlățean a declarat miercuri că în timpul mandatului său au existat presiuni din partea ambasadorilor Olandei și SUA pentru numirea într-o „funcție de vârf” în sistemul judiciar.

„Am confirmat faptul că au existat la acel moment demersuri, în sensul de presiuni, pentru ca cel care vă vorbește — eram ministrul Justiției la acel moment — să facă o anumită nominalizare la o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public și am beneficiat de vizita a doi sau trei ambasadori la sediul Ministerului Justiției. Evident că i-am primit, am stat de vorbă. Cel puțin în două cazuri (…) nu am apreciat insistența și modalitatea în care s-a făcut acel lobby. Pot înțelege dorința partenerilor ca sistemul judiciar din România să funcționeze, dar acesta trebuie să funcționeze de o manieră profesionistă și independentă, în primul rând pentru interesul nostru, al românilor și al României, nu neapărat la presiunile unor ambasadori străini. Nu am apreciat modul insistent al ambasadorului Olandei de la acel moment, cu care am avut mai multe discuții. Nu am apreciat insistența ambasadorului american, domnul Gittenstein, de la acel moment, pentru a face o nominalizare despre care se știe. Era vorba de nominalizarea doamnei Kovesi în funcția de vârf și am discutat profesional în primul rând, pentru că nu făceam politică cu domnia sa”, a afirmat Corlățean.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă