Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și-a avertizat colegii de guvernare din PSD și în special pe premierul Mihai Tudose că nicio restructurare a guvernului nu este posibilă câtă vreme afectează protocolul încheiat între cele două partide. Fostul premier a avut și un sfat acid pentru actualul șef de executiv.
"Oamenii sunt extrem de puțin interesați câte ședințe facem pe săptămână, câte ședințe face guvernul, câți miniștri are guvernul, ei sunt interesați de calitatea actului politic în Parlament și de calitatea actului de guvernare", a subliniat Călin Popescu Tăriceanu.
"Pe acestea ar trebui să ne concentrăm, și nu pe dispute pe care uneori le calific drept sterile, nefolositoare", a adăugat el.
"Văd că se fac diverse comentarii, dom'le cum să fie guvernul, ca guvernul să nu performeze ca un Trabant, ci să performeze ca o mașină de Formula 1. Eu sunt de părere, care mai știu cu mașinile cum e treaba, că e bine întâi să înveți să conduci Trabantul bine și după aia îți pui problema eventual de Formula 1".