Ţânţarii nu transmit virusul care provoacă boala COVID-19, arată primele rezultate ale unui studiu italian

Noul coronavirus nu poate fi transmis prin înţepăturile ţânţarului obişnuit şi nici ale ţânţarului tigru asiatic, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat de Institutul Superior de Sănătate (ISS) italian, în colaborare cu Institutul Zooprofilactic Experimental din Veneţia, citat de EFE.

26 Iunie 2020, 18:37 (actualizat 26 Iunie 2020, 18:48) |
Țânțari infectați cu o bacterie pentru a lupta împotriva febrei dengue

Potrivit studiului, realizat de o echipă de entomologi şi virusologi, după ce virusul intră în corpul unui ţânţar prin intermediul sângelui infectat, acesta "nu este capabil să se reproducă" şi nici nu poate fi inoculat unei persoane prin înţepătură, notează ISS într-un comunicat.

Deocamdată, este vorba despre o ipoteză teoretică bazată pe primele rezultate ale studiului, deşi în curând vor fi publicate date definitive şi materialele corespunzătoare pentru ca investigaţia să poată fi coroborată şi cu alte cercetări.

Din acest punct de vedere, SARS-CoV-2 ar fi diferit de alte virusuri care se transmit prin înţepătura de ţânţar şi care provoacă boli precum febra denga şi febra galbenă.

Până în prezent, pandemia de COVID-19 a provocat în Italia 239.706 de contagieri şi moartea a 34.678 de persoane, în condiţiile în care datele din ultimele 24 de ore indică o creştere cu 296 de noi contagieri şi 34 noi decese, cea mai ridicată cifră din această săptămână.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 9°C
CLUJ 10°C 9°C
CONSTANTA 13°C 12°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 11°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI