Tânăra pictoriţă Elena Bria, revelația artei basarabene, expune la București

5 iunie 2021, 17:07

În vârstă de 28 de ani, Elena Bria are la bază temeinica școală rusească de pictură. A studiat la Academia Imperială de Arte din Sankt Petersburg.

Studentă încă, a făcut impresie asupra unui galerist american, care i-a deschis drumul spre inima publicului de peste ocean. Lucrările ei te duc într-o altă lume – senină, luxoasă, un fel de belle epoque, iar criticii de artă au comparat-o imediat pe Elena Bria cu pictorul american de John Singer Sargent.

Figurile umane pictate de Elenei Bria sunt hipnotice. Artista mărturisește că nu face portrete la comandă și nici nu vinde lucrări pentru moment. Visul ei e să aibă un portofoliu destul de mare cu care să impresioneze America, unde e așteptată să expună.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă