Tânără acuzată că şi-a omorât tatăl cu mai multe lovituri de cuţit, internată la Psihiatrie

O tânără în vârstă de 23 de ani, din Şura Mare, judeţul Sibiu, este acuzată că şi-a omorât tatăl,înjunghiindu-l de mai multe ori în zone vitale. Fata a fost internată la Psihiatrie, deoarece ar fi avut, anterior, episoade psihotice, urmând să fie stabilit dacă a avut discernământ când a comis fapta.

15 Iulie 2019, 14:47 (actualizat 15 Iulie 2019, 14:48) |
monitorulcj.ro

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, crima a avut loc în timpul nopţii de vineri spre sâmbăta, în locuinţa din Şura Mare, în care victima locuia cu soţia şi cele trei fiice. Acesta a fost descoperit cu mai multe plăgi tăiate, la nivelul craniului, toracelui şi regiunii cervicale.

„S-a stabilit că inculpata B.E, fiica victimei, în vârstă de 23 de ani, a săvârşit infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, constând în aceea că, în noaptea de 12/13.07.2019, în timp ce se afla în imobilul în care locuia împreună cu părinţii săi şi cu cele două surori mai mici, numita B.E. i-a aplicat tatălui său, B.N., multiple lovituri cu trei cuţite diferite cu care a lovit în mod repetat victima la nivelul capului, sternului, toracelui şi zonei cervicale, cauzându-i victimei leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia. Moartea victimei a fost una violentă”, spune Veştemean.

Din cercetări, anchetatorii au stabilit că între cei doi nu au avut loc anterior conflicte.

Din actele medicale depuse la dosar reiese că tânăra are probleme de sănătate mintală, fiind diagnosticată cu tulburarea psihotică acută, astfel că medicii au recomandat internarea acesteia la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, existând o îndoială asupra discernământului din momentul comiterii faptei.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 3°C
IASI 3°C 1°C
CLUJ -2°C -3°C
CONSTANTA 4°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI