Descoperire macabră, în Masivul Bucegi. Trupul unui tânăr din Dâmbovița, dispărut de o lună și jumătate, a fost găsit de salvamontiștii din Prahova, în valea Jepilor.
Tânărul a dispărut la sfârșitul lui iulie, când a plecat la munte. A urcat aprope de cabana Valea Caraimanului, unde și-a lăsat bicicleta, iar de atunci nimeni nu l-a mai văzut.
Ieri, ploile au adus la vale rucsacul lui, unde a fost găsit buletinul, dar și câteva lucruri personale, pe care familia le-a recunoscut. Dispariția lui a fost anunțată după aproape două săptămâni.