Taiwanul anunţă exerciţii de apărare – cu muniție reală – după cele ale Beijingului

Taiwanul anunţă exerciţii de apărare
Taiwanul anunţă exerciţii de apărare
8 august 2022, 15:30

„Ne vom antrena pentru a contracara atacurile inamice simulate asupra Taiwanului”, a declarat purtătorul de cuvânt al corpului 8 al armatei, Lou Woei-jye.

Forţele insulei se vor antrena pentru a face faţă debarcărilor, marţi şi joi, în regiunea Pingtung din extremitatea sudică, a precizat armata taiwaneză.

Pentru aceste exerciţii vor fi desfăşuraţi câteva sute de soldaţi şi aproximativ 40 de obuziere, potrivit aceleiaşi surse.

Insula democratică şi autonomă trăieşte sub ameninţarea constantă a invaziei Chinei, care îşi consideră vecinul ca parte a teritoriului său ce va fi recuperat într-o zi, cu forţa dacă este necesar, aminteşte AFP.

Sfidând apelurile de a pune capăt mai multor zile de exerciţii militare în jurul insulei autonome, Beijingul a continuat luni exerciţiile comune aeriene şi maritime, în urma unei vizite a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, la Taipei săptămâna trecută.

Lou a spus că exerciţiile din Taiwan erau deja programate şi nu sunt un răspuns la exerciţiile chineze în curs.

Insula organizează în mod regulat exerciţii militare ce simulează o invazie chineză şi luna trecută s-a antrenat să respingă atacuri din mare într-o „operaţiune de interceptare comună”, ca parte a celor mai mari exerciţii anuale ale sale.

În ultimele zile, China a fost acuzată că simulează blocarea şi invazia insulei prin exerciţiile sale, care ar fi trebuit iniţial să se încheie duminică.

Beijingul s-a ridicat împotriva vizitei dnei Pelosi, cel mai înalt responsabil american care s-a dus în Taiwan în ultimii 25 de ani, întrerupând o serie de discuţii şi acorduri de cooperare cu Washingtonul, inclusiv privind schimbările climatice şi apărarea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite