Cuvânt cheie: zone defavorizate

Peste 4.400 de tablete oferite de Biserica Ortodoxă elevilor şi cadrelor didactice din comunităţi dezavantajate
Patriarhia Română susţine iniţiativa Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a oferi tablete
30 Mai 2020, 18:34 (actualizat 30 Mai 2020, 18:37)
Patriarhia Română susţine iniţiativa Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a oferi tablete sau alte dispozitive electronice elevilor şi cadrelor didactice din comunităţile dezavantajate, prin Proiectul "Alege Şcoala!" şi prin intermediul eparhiilor din ţară şi din diaspora română, care s-au alăturat acestui demers.
STUDIU. Peste 15.000 de copii cu vârste sub 5 ani mor zilnic la nivel mondial
Peste 15.000 de copii cu vârste sub 5 ani mor zilnic la nivel mondial
17 Octombrie 2019, 10:49 (actualizat 17 Octombrie 2019, 10:54)
Peste 15.000 de copii cu vârste sub cinci ani mor zilnic la nivel mondial, cu disparităţi uriaşe între ţări sau chiar între regiuni, potrivit unui studiu amplu publicat miercuri, relatează AFP, citată de Agerpres .
În 2018, 20 de milioane de copii din lume nu au beneficiat de vaccinurile care să îi protejeze împotriva rujeolei, difteriei şi tetanosului
FOTO: unicef.org
16 Iulie 2019, 15:13 (actualizat 16 Iulie 2019, 15:14)
20 de milioane de copii din lume - adică mai mult de 1 din 10 - nu au fost vaccinaţi în 2018 împotriva unor boli precum rujeola, difteria şi tetanosul, arată noile date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și UNICEF .
1 miliard de oameni de pe planetă, în sărăcie extremă - cauză şi consecinţă a marginalizării lor sociale
Ziua Internațională de Eradicare a Sărăciei
17 Octombrie 2017, 08:02 (actualizat 17 Octombrie 2017, 08:53)
În 17 octombrie este marcata Ziua Internaţională pentru Eradicarea Săraciei , iar tema anului 2017 este “ Answering the Call of October 17 to end poverty: A path toward peaceful and inclusive societies ”.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 23°C
IASI 21°C 21°C
CLUJ 18°C 16°C
CONSTANTA 21°C 23°C
CRAIOVA 21°C 22°C
BRASOV 20°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI