În oraş, ca la ţară! Ţicău, cartierul pitoresc în care se află bojdeuca lui Creangă
10 Februarie 2020, 13:05 (actualizat 10 Februarie 2020, 13:07)
Sigur aţi văzut zone din mijlocul oraşului care au totul, numai ce le trebuie, nu. Adică drumul până la vile luxoase e o mocirla nesfârşită. Una dintre cele mai vechi si grave probleme rămâne şi toaleta în curte pentru mulţi români şi pentru multe şcoli de la noi. Copii care îngheaţă de frig în bănci şi de la care avem pretenţii de excelenţă.
Satul vine la oraș. Zeci de animăluțe au fost aduse la Miercurea Ciuc, spre încântarea copiilor
22 Septembrie 2019, 21:26
La Miercurea Ciuc a venit satul la oraș, spre bucuria copiilor, dar și a părinților, care au declarat într-un glas că au avut parte de o zi minunată. Cei mici s-au bucurat să vadă animalele. Organizatorii au vrut să le amintească oamenilor ce înseamnă viața la țară.
Cocoșul Maurice, dat în judecată pentru că dimineața cântă prea devreme, apare în fața judecătorilor
03 Iulie 2019, 20:04 (actualizat 03 Iulie 2019, 20:07)
Maurice, un cocoș țanțoș din Franța, ajunge mâine în fața judecătorilor. Stăpânii lui au fost dați în judecată de vecini pentru că Maurice cântă prea tare și prea devreme.