Cuvânt cheie: turism in pandemie

Turiştii fără certificat verde îşi anulează rezervările. Administratorii unităţilor speră să primească ajutor din partea statului
26 Octombrie 2021, 19:02
Turiștii care nu s-au vaccinat sau nu pot face dovada că au avut deja COVID renunță la vacanțele programate în toată ţara din cauza certificatului verde devenit obligatoriu. În numai câteva zile au fost sute de anulări, iar hotelierii şi proprietarii de pensiuni sunt disperaţi. Ei spun că noile restricţii riscă să le afecteze serios afacerile.
Certificatul verde pentru libera circulaţie în condiții de siguranță, primit cu entuziasm în industria europeană a turismului
18 Martie 2021, 07:58
Certificatul verde , prezentat miercuri la Bruxelles, este primit cu entuziasm de industria europeană a turismului. Speranța este că documentul prin care călătorii dovedesc fie că au fost vaccinați cu ambele doze, fie că au test covid negativ ori că au avut boala, va duce la relansarea turismului.
Grecia deschide sezonul estival în luna mai. Care sunt condițiile pentru turiști
10 Martie 2021, 20:54
Grecia se pregăteşte să deschidă sezonul estival în luna mai, dacă situaţia va permite. A şi stabilit care sunt condiţiile pentru intrarea în ţară a celor care vor să işi petreacă vacanţa pe meleagurile elene. Turiştii străini vor fi testaţi aleatoriu şi vor fi nevoiţi să respecte aceleaşi reguli ca localnicii. Anunţul a fost făcut de ministruL grec al...
Case în copaci sau din lut, cabane cu pereți din sticlă sau case de tip hobbit, o soluție pentru turism în pandemie
06 Martie 2021, 21:27
După un an plin de restricții, ne zboară gândul la călătorii. Pandemia ne limitează însă opțiunile peste graniţă, dar și în țară. Aşa că, o idee ar fi locurile unde ni se oferă, în primul rând, izolare. Vorbim de... cazările inedite. Case în copaci sau din lut, cabane cu pereți din sticlă în care incapi doar cu familia. Sunt atât de solicitate încât...
Alhambra, una dintre cele mai mari atracții turistice din Spania și-a redeschis porțile pentru turiști
19 Iunie 2020, 08:53 (actualizat 19 Iunie 2020, 09:32)
Farmecul palatului oriental, Alhambra, una dintre cele mai mari atracții turistice din Spania, este mai atrăgător odată cu impunerea măsurilor de siguranță. Și asta pentru că a dispărut aglomerația, iar turiștii pot admira în liniște arhitectura și grădinile.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI