»

Cuvânt cheie: trenuri anulate

Angajaţii CFR primesc lefuri mărite, după două runde de negocieri
Lefuri mai mari pentru ceferiști. Dan Costescu, fost ministru al Transporturilor, la Ora de Știri
23 Martie 2017, 11:22 (actualizat 24 Martie 2017, 11:01)
La sediul CFR Călători au continuat şi joi negocierile între administraţie şi sindicatele reprezentative. Discuţiile au vizat semnarea Contractului Colectiv de Muncă 2017-2018.
Traficul rutier a fost reluat pe A2. Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic
Situație trafic
19 Ianuarie 2017, 09:34 (actualizat 19 Ianuarie 2017, 11:13)
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier pe autostrada A2 București - Constanța a fost reluat pe ambele sensuri, joi dimineaţă.
Transportul aerian şi terestru, îngheţat. Avioanele şi trenurile au avut întârzieri de zeci, chiar sute de minute
Transport aerian și terestru înghețat
11 Ianuarie 2017, 23:00 (actualizat 11 Ianuarie 2017, 23:03)
A fost din nou haos în gări şi aeroporturi. Zăpada a blocat şinele şi a ţinut mai mult la sol avioanele, până când au fost curăţate pistele. Mii de persoane au fost afectate.
150 de trenuri anulate. Se circulă cu plug antemergător pe ruta București-Constanța
FOTO: facebook.com/CFRCalatori.ro
11 Ianuarie 2017, 12:05 (actualizat 11 Ianuarie 2017, 18:25)
150 de trenuri sunt anulate din cauza vremii. Sunt curse care leagă Constanţa de Bucureşti, Iaşi sau Braşov, dar şi legături între Bucureşti şi Iaşi, Sibiu sau Piteşti. Alte garnituri au întârzieri chiar şi de 300 de minute.
CFR a anulat 44 de trenuri şi recomandă călătorilor să se informeze înainte de a pleca la drum
CFR Călători a anulat 40 de trenuri
10 Ianuarie 2017, 10:54 (actualizat 10 Ianuarie 2017, 11:08)
CFR Călători a anulat, marţi dimineaţă, 44 de trenuri, din totalul de 1.300 de garnituri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, potrivit listei publicate de companie.
Trenurile circulă pe traseele principale. Aproape 100 de garnituri sunt anulate
Trenuri anulate
08 Ianuarie 2017, 14:20 (actualizat 08 Ianuarie 2017, 21:15)
94 de trenuri au fost anulate din cauza gerului şi a viscolului. Pe multe tronsoane, utilajele intervin şi acum pentru curăţarea şinelor. Cele mai mari probleme sunt pe rutele Bucureşti - Constanţa, Bucureşti - Craiova, dar şi pe alte rute din estul şi nordul ţării. Totuşi se circulă pe toate magistralele de cale ferată. Unele curse au însă întârzieri...
Trenuri anulate din cauza gerului. Traficul aerian a revenit la normal
Trenuri anulate, curse aeriene reluate
07 Ianuarie 2017, 18:18 (actualizat 07 Ianuarie 2017, 19:42)
Ieri anulate - pentru că viscolul era prea puternic, astăzi - pentru că e frig de crapă şinele. Zeci de trenuri au rămas în gări, iar călătorii au îngheţat în faţa tabelelor - aşteptând noutăţi despre mersul trenurilor. Cine a avut bani de bilet de avion a ajuns însă la timp. Situaţia a revenit la normal în aeroporturi. Cu o excepţie: zborurile către...
Toate drumurile naţionale din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, închise. 79 de trenuri anulate
Zeci de trenuri și zboruri anulate
06 Ianuarie 2017, 08:15 (actualizat 06 Ianuarie 2017, 21:35)
Din cauza zăpezii şi a viscolului au fost închise circulaţiei rutiere toate drumurile naţionale din judeţele Constanţa, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa. Vremea rea impune modificări şi în mersul trenurilor. 79 de garnituri sunt anulate, vineri, din cauza avertizărilor meteo. De asemenea, podul Calafat-Vidin a fost închis circulaţiei de către autorităţile...
CFR Călători: 13 trenuri Regio și InterRegio, anulate din cauza temperaturilor extrem de scăzute
Despăgubiri din 2019 pentru întârzierile CFR
22 Ianuarie 2016, 10:33 (actualizat 22 Ianuarie 2016, 10:38)
Un număr de 13 trenuri au fost anulate în această perioadă din cauza temperaturilor extrem de scăzute, traficul de pasageri urmând să fie preluat, în măsura posibilităților, de celelalte garnituri rămase în grafice, a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, CFR Călători.
CFR: Trenuri anulate din cauza viscolului. Întârzieri şi de patru ore
Trenuri anulate din cauza viscolului
17 Ianuarie 2016, 10:27 (actualizat 17 Ianuarie 2016, 22:13)
Ninsoarea abundentă şi viscolul din ultimele ore au îngreunat circulaţia feroviară. CFR a anulat zeci de trenuri, cele mai multe, pe rutele Bucureşti-Constanţa şi Bucureşti-Buzău. Alte garnituri ajung la destinaţii cu întârzieri de zeci de minute. Toate detaliile le-a transmis la Telejurnal reporterul TVR Andreea Anghel, în direct, de la Gara de Nord.
Circulația trenurilor Regiotrans va fi reluată
Regiotrans reia circulația
31 Martie 2015, 16:28
Compania Regiotrans reia de miercuri cursele pe mai multe rute din ţară, majoritatea în zona de vest.
Trenurile Regiotrans, trase pe dreapta. Călătorii puşi pe drumuri se descurcă fiecare cum poate
Trenurile Regiotrans, trase pe dreapta
17 Martie 2015, 21:35
Niciun tren Regiotrans nu mai circulă. Mii de oameni sunt afectaţi de această măsură, în special navetişti şi elevi care merg la liceu. Conducerea Regiotrans a fost nevoită să întrerupă circulaţia după ce Autoritatea Feroviară Română a retras companiei certificatul de siguranţă. Reprezentanţii firmei private spun că, deocamdată, nu au o soluţie...
Trenurile Regiotrans nu mai circulă. Operatorul feroviar privat şi-a pierdut licenţa
Trenurile Regiotrans nu mai circulă
16 Martie 2015, 21:29
Niciun tren Regiotrans nu va mai circula începând din 17 martie. Inspectorii de siguranță feroviară au găsit probleme tehnice la 29 de automotoare. Astfel, Regiotrans, cel mai mare operator feroviar privat din România, a rămas fără licenţă.
CFR Călători renunţă la trenurile intercity. Sunt prea rapide pentru căile noastre ferate
Trenurile intercity, scoase din circulație
19 Februarie 2015, 20:38
România a pierdut cele mai rapide trenuri: intercity. CFR nu mai poate asigura viteza minimă obligatorie de 60 de kilometri pe oră. În schimb, pe traseul lor sunt alte garnituri care au curse cu câteva ore mai lungi. De la Bucureşti la Arad, de exemplu, drumul durează 13 ore în loc de 8.
CFR Călători: Circulaţia trenurilor prin zonele aflate luni sub Cod Roşu este conform graficului
Incendiu la sistemul de climatizare
30 Decembrie 2014, 11:17 (actualizat 30 Decembrie 2014, 14:47)
CFR Călători informează că, începând cu ora 11:30, circulaţia trenurilor prin zonele aflate luni sub Cod Roşu se desfăşoară conform graficului obişnuit, în condiţii de iarnă. Pasagerii sunt rugaţi ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR.
Călătorii CFR vor primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor abia din 2019
Despăgubiri din 2019 pentru întârzierile CFR
06 Decembrie 2014, 16:05 (actualizat 06 Decembrie 2014, 16:06)
Hotărârea a fost luată în şedinţa de Guvern, cu argumentul că astfel de despăgubiri ar crea CFR pagube semnificative.
CFR Călători: 112 de trenuri anulate, sâmbătă, şi circulaţie restricţionată pe şase linii feroviare
Situaţia trenurilor la nivel naţional
01 Februarie 2014, 12:29 (actualizat 01 Februarie 2014, 15:59)
Traficul este deschis, sâmbătă, pe toate magistralele de cale ferată, însă se menţin restricţii de circulaţie pe şase lunii, potrivit CFR Călători. 112 de trenuri erau anulate, sâmbătă, la ora 15:19. Situaţia se poate modifica de la o oră la alta, de aceea compania feroviară recomandă călătorilor să apelezeu telefonic Gara CFR din localitatea de polecare...
CFR Călători: 156 de trenuri anulate, opt linii au restricţii de trafic
Situaţia trenurilor la nivel naţional
31 Ianuarie 2014, 09:54 (actualizat 31 Ianuarie 2014, 15:06)
Potrivit CFR Călători, circulaţia este în continuare închisă, vineri dimineaţă, pe linia de cale ferată Bucureşti Sud - Olteniţa, gestionată de Transferoviar Grup, personalul Transferoviar Călători intervenind pentru deszăpezire.
După codul roşu. Ninsoarea s-a oprit, nămeţii au rămas
Nămeți la Constanța
30 Ianuarie 2014, 15:29 (actualizat 30 Ianuarie 2014, 22:43)
Natura s-a dezlănţuit în noaptea de miercuri spre joi în Dobrogea. A nins mai bine de 12 ore, iar vântul a suflat cu peste 80 de kilometri pe oră. În judeţul Buzău, zeci de comune sunt acoperite de nămeţi, iar jandarmii din Galaţi şi Brăila sunt de patru zile mobilizaţi în satele izolate ca să ajute sinistraţii din aceste judeţe.
CFR Călători: 259 de trenuri anulate, o linie ferată închisă şi restricţii de trafic pe 9 linii
Situaţia trenurilor la nivel naţional
30 Ianuarie 2014, 11:04 (actualizat 30 Ianuarie 2014, 18:27)
Circulaţia feroviară în sud-estul ţării se desfăşoară, în continuare, în condiţii meteorologice dificile, fiind necesară intervenţia permanentă cu pluguri şi personal pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de cale, informează CFR Călători.
Codul portocaliu de viscol, în vigoare până joi la ora 10.00
Cod portocaliu de viscol
29 Ianuarie 2014, 13:07 (actualizat 30 Ianuarie 2014, 09:35)
Opt judeţe se află sub Cod portocaliu de viscol şi ninsori, începând de miercuri de la ora 23,00, până joi dimineaţă la ora 10,00. Capitala şi alte opt judeţe au intrat sub Cod galben. Este vorba de judeţele: Iași, Vaslui, Bacău, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu şi  Capitala.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 21°C
IASI °C °C
CLUJ °C °C
CONSTANTA 21°C 22°C
CRAIOVA 21°C 20°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Septembrie 2017, 14:47
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-09-2017
Deschidere: 7886.13
Maxim: 7913.16
Mimim: 7846.73
Variatie: -0.33%
TLV
2,21
0,68%
EL
12,90
0,62%
SNG
31,00
0,32%
TGN
392,00
0,25%
SNP
0,28
0%
BRD
12,42
0,32%
FP
0,85
0,47%
M
36,20
0,27%
SIF2
1,23
1,31%
TBM
0,27
2,51%
ARHIVĂ ȘTIRI