»

Cuvânt cheie: tradiţii

Tradiţie ciudată în Mexic. Primarul unei localităţi s-a “însurat” cu un crocodil
Crocodilul - mireasă, în Mexic
03 Iulie 2017, 14:01 (actualizat 03 Iulie 2017, 14:02)
Suntem în sezon al festivalurilor, în toată lumea - dedicate fie soarelui, fie ploii, fie recoltelor. Tradiţiile sunt care de care mai ciudate - cum se întâmplă spre exemplu în Mexic, unde un crocodil devine mireasă.
În noaptea de 23 spre 24 iunie, puterea magică a Sânzienelor
Noaptea de Sânziene
23 Iunie 2017, 10:17
Plutesc în aer sau se prind în horă pe pământ, cântă şi dansează, împart rod holdelor, vindecă pe cei bolnavi şi apară semănăturile de grindină. Sânzienele, sau Drăgaica, este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemneaza în aceeaşi zi şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul .
Floarea Matei, mentorul mai multor generaţii timp de 40 de ani. Casa învățătoarei din Bozovici a fost transformată într-un muzeu etnografic
Muzeul de acasă
29 Mai 2017, 14:54 (actualizat 29 Mai 2017, 16:03)
Povestea unei învăţătoare dintr-un sat de pe Valea Almăjului dovedeşte că omul sfinţeşte locul. Femeia care, timp de patru decenii, a învăţat sute de copii să scrie şi să citească, a iubit tradiţiile româneşti. A înfiinţat o fanfară şi a adunat nenumărate costume populare şi obiecte de artizanat. Nepoata ei, care a moştenit această comoară, a...
Armindenul, Ziua lui Ieremia sau Ziua pelinului
Ziua de Armindeni
01 Mai 2017, 08:16 (actualizat 01 Mai 2017, 09:48)
În tradiţia populară, luna mai este numită şi Arminden, Florar, Frunzar sau Luna Ierburilor, luna în care toată vegetaţia explodează şi anunţă venirea verii. Astăzi, de 1 Mai românii sărbătoresc "Armindenul", simbol al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. In tradiţia populară, acestei zile i se mai spune şi "ziua pelinului" sau "ziua...
Aglomerație în supermarketuri. Ce nu lipsește din coșurile românilor
Cumpărături de Paște
14 Aprilie 2017, 13:08 (actualizat 14 Aprilie 2017, 14:31)
O nouă zi nebună la cumpărături. Hipermaketurile sunt pregătite: și cu bunătăți pentru masa de Paşti şi cu cadouri, plus program prelungit. Corespondentul TVR Mădălina Samoilă transmite dintr-un supermarket din București.
Nu mai sunt bilete! CFR Călători: Biletele de călătorie au fost epuizate pe mai multe rute din țară
Aglomerație în Gara de Nord
14 Aprilie 2017, 10:05 (actualizat 14 Aprilie 2017, 12:52)
"Nu mai sunt bilete!" Biletele de călătorie au fost epuizate pe mai multe rute din țară și se emit bilete fără loc la anumite trenuri - la solicitări exprese ale pasagerilor, informează, vineri, CFR Călători. Pentru minivacanţa prilejuită de Sărbătorile de Paşte, CFR Călători a suplimentat garniturile cu peste 8.000 de locuri.
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce
Vinerea Mare, Răstignirea lui Isus
14 Aprilie 2017, 07:54 (actualizat 14 Aprilie 2017, 21:06)
Este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc. Pentru creştini este zi de doliu, o zi pe care credincioşii o petrec în rugăciune şi pe care o cinstesc mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Vinerea Mare se numeste şi Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, nu se mănâncă şi nu...
În acest an, Joia Mare îi unește pe credincioșii catolici cu cei ortodocși. Ritualul spălării picioarelor, păstrat până astăzi
Joia Mare îi unește pe credincioși
13 Aprilie 2017, 20:24 (actualizat 13 Aprilie 2017, 21:08)
Înainte de Cina cea de Taină, Isus a spălat picioarele celor 12 apostoli- obicei care, reeditat, se păstrează şi astăzi în toată lumea creştină. Anul acesta, Paştele catolic şi cel ortodox sunt din nou la aceeaşi dată. Slujba oficiată azi dimineaţă de Papa Francisc reprezintă începutul sărbătorilor pascale pentru catolici.
Joia Mare. Papa Francisc celebrează Liturghia Crismei, la Basilica Sfântul Petru
Papa oficiază slujba din Joia mare
13 Aprilie 2017, 11:30 (actualizat 13 Aprilie 2017, 11:41)
Papa Francisc oficiază Liturghia din Joia Mare, la Basilica Sfantul Petru. În timpul ceremoniei, preoții sfințesc uleiul care va fi folosit tot anul și își reînnoiesc promisiunea că îl vor sluji pe Dumnezeu toată viața.
Papa Francisc a deplâns suferinţele din toată lumea, în cadrul slujbei de Florii de la Vatican
Procesiune la Vatican
09 Aprilie 2017, 14:12 (actualizat 09 Aprilie 2017, 14:37)
Papa Francisc a oficiat tradiţionala slujbă de Florii în Piaţa Sfântul Petru. Suveranul a ținut și o cuvântare, la care au asistat zeci de mii de pelerini, veniţi din toată lumea.
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Tradiții și obiceiuri în Duminica Floriilor
Duminica Floriilor în Ierusalim
09 Aprilie 2017, 08:27 (actualizat 09 Aprilie 2017, 12:17)
Sărbătoarea creştină comemorarează, în ultima duminică dinaintea Paştelui, intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, şi precede Săptămana Patimilor, ultima din Postul Paştelui. În această zi îşi serbează onomastica peste 1 milion şi jumătate de români.
Un toreador a fost grav rănit, sub privirile a 10.000 de spectatori, pe arena din Madrid
Incident la coridă
04 Aprilie 2017, 13:05 (actualizat 04 Aprilie 2017, 16:54)
Corida atrage ca un magnet în Spania turiști și localnici avizi de un spectacol din ce în ce mai controversat. Incidentele se țin lanț la asemenea evenimente. De exemplu, un toreador a fost grav rănit, luni, pe arena din Madrid. O corespondență externă, de Felix Damian.
Peste 40 de designeri din toată lumea îşi prezintă colecţiile la Bucureşti. Iuliana Tudor va juriza "Romanian Fashion Design Talent"
Iuliana Tudor
22 Martie 2017, 09:26 (actualizat 22 Martie 2017, 11:39)
Peste 40 de designeri din întreaga lume îşi prezintă colecţiile de toamnă iarnă la Romanian Fashion Philosophy . Evenimentul, ajuns la a II-a ediţie, a debutat marţi seară, la Palatul Bragadiru din Bucureşti, şi se va încheia pe 24 martie.
40 de Mucenici, sfinţişori şi pahare cu rachiu. Semnificaţii, tradiţii şi reţete
Sfinţii 40 de Mucenici
09 Martie 2017, 09:00 (actualizat 09 Martie 2017, 23:00)
Sărbătoare creştină, marcată în 9 martie şi în calendarul popular ca început al anului agricol, Ziua Mucenicilor încheie capricioasele zile ale babelor lăsând loc mai caldelor zile ale moşilor. Tradiţional, de Măcinici se curăţă casa, se alungă gerul, femeile coc 40 de sfinţişori din aluat şi bărbaţii beau câte 40, sau 44, de pahare cu rachiu.
Construirea porţilor masive de lemn, tradiţie readusă la viaţă în Turcia
Tradiție seculară
23 Februarie 2017, 15:04 (actualizat 23 Februarie 2017, 15:35)
În vestul Turciei reînvie o tradiţie de sute de ani: construirea porţilor masive de lemn. Au mare căutare atât în Turcia, cât şi în ţările vecine.
Carnavalul de la Veneţia la 855 de ani
Carnavalul de la veneţia
11 Februarie 2017, 09:34 (actualizat 13 Februarie 2017, 21:22)
Măşti din Commedia dell'Arte şi costume somptuase de epocă, banchete şi baluri elegante în palate, parade şi distracţie nebună pe străzi, artificii şi serenade din gondole vor inunda Veneţia cu buna dispoziţie a carnavalului. Între 11 februarie şi 28 februarie 2017 , vor veni la Veneţia în căutarea distracţiei sute de mii de oameni din toată lumea.
Datinile şi obiceiurile de iarnă sunt foarte preţuite în Bucovina
Tradiții ca în Bucovina
29 Decembrie 2016, 16:06 (actualizat 29 Decembrie 2016, 16:25)
Sărbătorile de iarnă sunt prilejul perfect pentru locuitorii din Bucovina se poarte straiele tradiţionale. Alaiurile de colindători bat la porţile tuturor.
Familiile se reunesc de sărbători în jurul bradului şi a mesei de Crăciun
Craciunul in familie
26 Decembrie 2016, 18:01 (actualizat 27 Decembrie 2016, 18:19)
Crăciunul a rămas una dintre puţinele ocazii în care familia se reuneşte. Nu pe reţelele de socializare sau la telefon, ci în jurul mesei şi a bradului. Împart daruri, povestesc si cântă împreuna colinde. Iar bucatele alese, pregătite cu multă grijă şi dragoste, întregesc atmosfera de sărbătoare.
Vedete pe patine. Albertina Ionescu şi Teodora Antonescu au vorbit despre Crăciunul copilăriei
Vedete pe patine
26 Decembrie 2016, 12:25 (actualizat 29 Decembrie 2016, 12:48)
De Crăciun, a fost competiţia vedetelor pe patine. Colegele noastre Albertina Ionescu şi Teodora Antonescu - cea care este la pupitrul Telejurnalului de la ora 13 de pe TVR 2 - şi-au adus aminte de Crăciunul copilăriei: cel în care colindele aduceau liniştea în suflete şi zâmbetul pe buzele celor mici.
În 21 decembrie 2016, solstiţiul de iarnă, marcat de vechi obiceiuri şi tradiţii
Solstiţiul de iarnă la Stonehenge
21 Decembrie 2016, 08:48 (actualizat 21 Decembrie 2016, 09:21)
În emisfera nordică începe iarna astronomică, cu cea mai lungă noapte din an şi cea mai scurtă zi, iar în cea sudică începe vara, cu ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă. Solstiţiul se întâmplă în acelaşi moment pentru toată lumea de pe glob, iar aceast moment special este miercuri, 21 decembrie la ora 10.44 UTC (ora universală coordonată) sau...
Tradiţia ţesutului covoarelor populare, în patrimoniul UNESCO. Povestea "scoarţei" româneşti
Țesutul scoarței, în Patrimoniul UNESCO
02 Decembrie 2016, 13:13 (actualizat 02 Decembrie 2016, 20:03)
Tehnica de realizare a covoarelor tradiţionale, cunoscută la noi sub numele de "scoarţă", a fost inclusă în patrimoniul UNESCO chiar de Ziua Naţională a României. Experţii UNESCO au luat această decizie la propunerea României şi Republicii Moldova. De altfel, împărţim această artă tradiţională cu vecinii de peste Prut.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 26°C 25°C
CLUJ 26°C 25°C
CONSTANTA 27°C 25°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Iulie 2017, 21:46
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-07-2017
Deschidere: 8328.73
Maxim: 8350.85
Mimim: 8313.78
Variatie: -0.06%
SIF1
2,01
0,3%
TLV
2,93
0,51%
FP
0,87
0,23%
SNG
28,50
0,18%
M
36,70
0,82%
BRD
14,10
0,42%
SNP
0,32
0,94%
TGN
390,00
0,77%
DIGI
40,80
0%
SIF5
1,78
0%
ARHIVĂ ȘTIRI