»

Cuvânt cheie: târg de paşte

Târg tradiţional de Florii. Meşterii populari îşi expun produsele la Muzeul Ţăranului Român
Târg de Florii la Muzeul Țăranului Român
23 Aprilie 2016, 18:34 (actualizat 23 Aprilie 2016, 18:41)
E mare aglomeraţie, sâmbătă, la Muzeul Ţăranului Român, unde are loc târgul tradiţional de Florii. Meşteri din toată ţara au adus în capitală ouă încondeiate, costume populare, bucate gătite după reţete străvechi, ţuică de prune sau palincă. Localnici şi turişti s-au înghesuit în jurul tarabelor şi nimeni nu a plecat cu mâna goală.
Tradiții și Flori de Sărbători în Parcul Cişmigiu
Tradiţii şi flori de sărbători
23 Aprilie 2016, 17:38 (actualizat 23 Aprilie 2016, 18:01)
Primăria Municipiului București, prin creart - Centrul de Creație, Artă și Tradiție - organizează, în perioada 22 aprilie – 2 mai, în Parcul Cişmigiu, evenimentul „Tradiții și Flori de Sărbători”, se arată într-un comunicat.
Curs de încondeiat ouă de Paşti, la Biserica Toma Cozma din Iaşi
Secretele încondeiării ouălor
19 Aprilie 2016, 14:53
Toată lumea vrea să aibă, pe masa de Paşti, cele mai frumoase ouă. Aşa că ieşencele învaţă, cât ţine postul, tainele încondeierii. Tehnicile şi secretele sunt predate de voluntari, iar cursurile se ţin la Biserica Toma Cozma din Iaşi. Sunt bineveniţi şi copiii, iar cele mai frumoase ouă pictate de ei vor fi expuse.
Târguri de Paşte la Chişinău, în apropierea Catedralei Naşterii Domnului şi la Moldexpo
MOLDOVA Târg de Paște la Chișinău
09 Aprilie 2015, 20:07
Un iarmaroc specializat în produse de Paşte a fost deschis joi lângă Catedrala din centrul Chişinăului. La Moldexpo, vânzătorii se întrec în oferte, de la ouă încondeiate şi cozonac, până la perne şi blănuri luxoase.
Târg de miei autorizat în Capitală. 23-25 de lei/kg, dar sunt şanse ca preţul să mai scadă
Târg de miei
30 Martie 2015, 15:45
Mai sunt două săptămâni până la Paşti şi deja tradiţionalul târg de miei din zona Apărătorii Patriei din Capitală s-a deschis. E singurul autorizat din Bucureşti.
În aşteptarea Sărbătorilor Pascale. Oamenii participă la târguri, hotelierii fac ultimele pregătiri
În așteptarea sărbătorilor pascale
29 Martie 2015, 11:48
Târgurile de Paşti vestesc apropierea celei mai importante sărbători creştine. Peste o săptămână, catolicii vor spune 'Hristos a înviat!', iar lumea a început deja să viziteze tradiţionalele târguri. La Bistriţa, centrul oraşului a răsunat de cântece săseşti, iar lumea s-a înghesuit să cumpere prăjituri şi alte bunătăţuri. În staţiunea Băile Tuşnad...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 20°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 12°C
CONSTANTA 17°C 16°C
CRAIOVA 21°C 14°C
BRASOV 21°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 28 Aprilie 2017, 23:08
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 28-04-2017
Deschidere: 8184.77
Maxim: 8248.53
Mimim: 8171.07
Variatie: 0.56%
FP
0,90
0,78%
BRD
12,10
0,99%
TLV
2,75
1,28%
SNP
0,32
1,26%
EL
14,32
1,8%
SNG
30,85
0,98%
TGN
377,00
0,8%
TEL
32,20
0,62%
M
31,00
2,62%
COTE
125,00
2,82%
ARHIVĂ ȘTIRI