Cuvânt cheie: summit nato madrid

Misiune îndeplinită pentru România la Madrid. Cristian Diaconescu: S-a înțeles, în sfârșit, că orice vulnerabilitate pe flancul estic poate genera o problemă pentru toți
01 Iulie 2022, 19:29 (actualizat 01 Iulie 2022, 23:38)
Țara noastră și-a atins toate țintele strategice la Summitul NATO de la Madrid. Marea Neagră a fost declarată în noul concept al Alianței "zonă de interes strategic", și asta la inițiativa României. Însă, cel mai important câștig pentru noi este întărirea flancului estic. NATO va suplimenta prezența americană în România. Acum, Statele Unite au în Europa...
Bilanțul Summitului NATO de la Madrid: Două state de marcă invitate în Alianță, sprijin pe termen lung pentru Ucraina, Marea Neagră definită drept 'zonă de importanță strategică'
01 Iulie 2022, 00:04 (actualizat 01 Iulie 2022, 00:14)
Summitul de la Madrid s-a încheiat cu un nou concept strategic al NATO, cu două state cheie invitate să se alăture blocului militar și cu întărirea considerabilă a flancului estic. Grupul de luptă din România ar putea deveni brigadă, iar Marea Neagră este pentru prima oară numită 'zonă de importanță strategică' pentru NATO. În plus, sprijinul pentru...
Întâlnire Klaus Iohannis - Recep Erdogan. Surse diplomatice: România, rol activ în negocierile care au dus la deciziile majore ale reuniunii de la Madrid
30 Iunie 2022, 21:01 (actualizat 01 Iulie 2022, 00:37)
Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o întâlnire bilaterală cu omologul turc, Recep Erdogan, în marja participării la summitul NATO de la Madrid. A fost subliniată relația foarte puternică dintre cele două țări, în special în domeniul economic.
Madrid - locul unde s-a scris istoria NATO pentru următorii 10 ani. Măsuri draconice de securitate, mobilizare impresionantă de forțe, jurnaliști pe fază! Un reportaj din culise
30 Iunie 2022, 19:11 (actualizat 01 Iulie 2022, 00:05)
Pentru a transmite de la cel mai important summit NATO, unde se scrie istoria pentru următorii 10 ani, jurnaliștii au fost escortați de poliție, în autobuze speciale, au trecut prin controale de securitate draconice, iar plecările spre sălile de conferință au fost, de asemenea, sub escortă și numai după verificarea echipamentelor cu câini special...
EXCLUSIV România, maximum de rezultate la Summitul NATO. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: Am obținut o configurare a prezenței avansate și a apărării colective pe flancul estic robustă, concretă, puternică
30 Iunie 2022, 18:59 (actualizat 01 Iulie 2022, 18:43)
Prezență înaintată crescută, trecerea de la securitate colectivă la apărare colectivă, de la poliție aeriană la conceptul de apărare aeriană, menționarea multiplă a României în discursul președintelui SUA, Joe Biden, decizia Franței privind posibilitatea ca battle group-ul să se poată transforma în brigadă sunt câteva dintre deciziile care fac din...
Joe Biden: Putin a crezut că poate distruge Alianța transatlantică, dar va primi exact ce nu și-a dorit. Suntem mai uniți ca niciodată
30 Iunie 2022, 16:03 (actualizat 30 Iunie 2022, 18:04)
Putin nu a reușit să distrugă NATO, ci Alianța a devenit și mai puternică prin extinderea granițelor sale cu 1000 de km, a declarat președintele SUA, Joe Biden, într-o conferință de presă la Madrid, susținută la finalul summitului NATO, transmisă în direct de TVR INFO.
Summitul NATO de la Madrid. Ziua a doua. Aliații au semnat înființarea unui Fond pentru inovare în domeniul tehnologiei. Două instituții de cercetare românești participă la proiect
30 Iunie 2022, 11:17 (actualizat 30 Iunie 2022, 14:15)
Aliații au adoptat noul Concept strategic, planul pentru NATO într-o lume mai periculoasă și imprevizibilă, după cum a spus secretarul general Jens Stoltenberg. Rusia devine din partener strategic, o amenințare directă și pentru, prima oară, în conceptul NATO, China este menționată ca provocare pentru valorile occidentale. Membrii Alianței au semnat un...
Jens Stoltenberg: Am avut rapoarte din toamna trecută că Rusia planifică să invadeze Ucraina. Dar ne-am pregătit pentru asta încă din 2014
29 Iunie 2022, 20:37 (actualizat 29 Iunie 2022, 21:11)
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri, la summitul istoric al NATO de la Madrid, că aliații au primit rapoarte încă din toamna trecută privind invazia Ucrainei de către Rusia. Dar Alianța se pregătea încă din 2014 pentru o astfel de posibilitate, a adăugat oficialul NATO.
Decizii la summitul istoric de la Madrid. A fost adoptat noul Concept Strategic al NATO: Rusia devine o amenințare directă, iar China este menționată ca provocare pentru valorile occidentale
29 Iunie 2022, 15:07 (actualizat 29 Iunie 2022, 21:08)
La Madrid se desfășoară un summit istoric al NATO, un summit "transformator" pentru Alianţă, cum l-a numit secretarul general Jens Stoltenberg, care a subliniat că reuniunea se desfășoară "în timpul celei mai grave crize de securitate cu care ne confruntăm după cel de-Al Doilea Război Mondial.” La Summit a fost  adoptat și Noul Concept al Alianței Nord...
Joe Biden a anunțat că SUA trimit o brigadă rotativă suplimentară de 5000 de militari în România. Iohannis: Suplimentarea va avea un rol benefic pentru România şi pentru întreaga regiune
29 Iunie 2022, 11:45 (actualizat 29 Iunie 2022, 16:36)
Președintele Statelor Unite ale Americii a anunțat noi suplimentări ale capabilităților militare americane în Europa. Joe Biden a anunțat că SUA trimit în România o brigadă rotativă suplimentară cuprinzând 5000 de militari.
Klaus Iohannis, la Summitul NATO: Am decis să consolidăm postura aliată de descurajare și apărare pe flancul estic. Pentru prima dată, Marea Neagră este menționată într-un Concept Strategic al NATO
29 Iunie 2022, 10:26 (actualizat 29 Iunie 2022, 17:50)
Preşedintele Klaus Iohannis, care participă miercuri şi joi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, a anunțat deciziile importante luate la summit, printre care adoptarea unui nou Concept Strategic al Alianței, pentru cel puțin următorii 10 ani.
NATO va invita oficial Suedia şi Finlanda să se alăture Alianţei. Stoltenberg: „Aliații sunt pregătiți ca procesul de ratificare să aibă loc cât mai repede posibil”
29 Iunie 2022, 10:07 (actualizat 29 Iunie 2022, 10:27)
Ţările membre NATO, reunite la summitul de la Madrid, vor invita oficial, miercuri, Suedia şi Finlanda să se alăture Alianţei Nord-Atlantice după ridicarea vetoului privind aderarea de către Turcia marţi seară, a anunţat în faţa presei secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite AFP.
Frații Kliciko, apariție de marcă la Summitul NATO de la Madrid. Vitali, primarul Kievului: Important e să oprim războiul! Să oprim armata lui Putin! Dacă Ucraina va cădea, veți fi următorii, Moldova va fi următoarea
29 Iunie 2022, 00:26 (actualizat 29 Iunie 2022, 00:34)
La Summitul de la Madrid au venit și frații Kliciko, pentru a susține cauza Ucrainei. S-au întâlnit inclusiv cu Regele Spaniei. Când au ajuns printre jurnaliști, au fost asaltați cu întrebări. Vitali, primarul Kievului, a răspuns și întrebărilor adresate de Oana Dobrescu, corespondenta TVR în Spania.
Președintele Klaus Iohannis și Carmen Iohannis, la dineul oferit de Regele Felipe al VI-lea. Moment mai puțin protocolar: Emmanuel Macron și Brigitte, la pas pe străzile din Madrid
28 Iunie 2022, 23:52 (actualizat 29 Iunie 2022, 00:28)
Marți seară, la Madrid, Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia au oferit un dineu în onoarea șefilor de stat și de guvern care participă la summitul NATO.
Turcia acceptă ca Suedia și Finlanda să adere la NATO. Stoltenberg: Vor deveni oficial candidate
28 Iunie 2022, 21:13 (actualizat 29 Iunie 2022, 08:22)
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit marţi la Madrid, unde are loc summitul NATO, cu omologul său finlandez Sauli Niinisto şi cu premierul suedez, Magdalena Andersson, pentru a discuta despre candidaturile Suediei şi Finlandei la NATO, blocate de Ankara. Jens Stoltenberg  a anunțat în mod oficial, marți seara, un acord trilateral...
Summit NATO cu decizii cruciale la Madrid. Stoltenberg: Vom lansa un nou Concept Strategic, într-o lume mult mai impredictibilă
28 Iunie 2022, 12:54 (actualizat 28 Iunie 2022, 21:50)
Summit crucial al alianței NATO la Madrid. Întâlnirea istorică a liderilor din țările aliate marchează o schimbare fundamentală pentru felul în care Europa își apără frontiera de est, în plină invazie a Federației Ruse în Ucraina. Toate conceptele de apărare de până acum au fost regândite, iar prezența militarilor aliați pe flancul estic va crește de la...
Pregătiri pentru summitul NATO de la Madrid, desfășurat pe fondul celei mai grave crize de securitate
27 Iunie 2022, 14:44 (actualizat 27 Iunie 2022, 15:02)
Se fac ultimele pregătiri pentru Summitul NATO de la Madrid. Reuniunea care începe marți are loc pe fondul celei mai grave crize de securitate din zona euroatlantică după al Doilea Război Mondial. Preşedintele Klaus Iohannis participă la Summit şi va cere consolidarea flancului estic. Cu ultimele detalii despre reuniune vine chiar acum trimisul nostru...
Programul președintelui României, Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Madrid
27 Iunie 2022, 11:44 (actualizat 27 Iunie 2022, 11:46)
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 28-30 iunie 2022, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, Regatul Spaniei. Summitul Alianței Nord-Atlantice este a treia reuniune de vârf a Organizației din acest an, dar prima cu caracter regulat, primele două, din 25...
Summitul G7. Crearea un front unit în faţa Rusiei şi situaţia economiei globale, pe agenda reuniunii. Joe Biden către Olaf Scholz: „Trebuie să rămânem împreună”
26 Iunie 2022, 08:55 (actualizat 26 Iunie 2022, 14:59)
Preşedintele american Joe Biden a sosit în Germania sâmbătă seara pentru a participa la un summit G7, unde urmează să discute cu aliaţii săi cu privire la un un front unit în faţa Rusiei şi la situaţia economiei globale, relatează AFP.
Mircea Geoană: Așteptăm vești istorice pentru România săptămâna viitoare, la summitul de la Madrid
24 Iunie 2022, 13:48 (actualizat 24 Iunie 2022, 14:20)
Liderii NATO vor lua decizii istorice cu privire la România la Summitul Alianţei de la Madrid, de săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul unei conferinţe susţinute la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. Oficialul NATO a precizat că ţara noastră va avea acelaşi nivel de securitate ca...
Casa Albă: Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările privitoare la ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa securităţii internaţionale
24 Iunie 2022, 07:00 (actualizat 24 Iunie 2022, 07:06)
Casa Albă a declarat joi că noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China, inclusiv practicile sale economice, transmite Reuters.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 30°C
IASI 22°C 27°C
CLUJ 25°C 24°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 26°C 26°C
BRASOV 22°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI