Cuvânt cheie: sărbătoarea Floriilor

Voluntari în combinezoane au împărțit ramuri de salcie emoriașilor
Salcie adus de voluntari în combinezoane
12 Aprilie 2020, 17:17 (actualizat 12 Aprilie 2020, 20:36)
Duminica Floriilor a fost sărbătorită de credincioşi acasă. Bisericile au fost fără enoriaşi, dar ramurile de salcie au fost sfinţite de preoţi aşa cum este tradiţia. Apoi, împreună cu voluntari, crenguţele au fost împărţite celor care vor să le pună la icoane peste an pentru a le feri casele de rele. Astfel, preoții cu ajutorul voluntarilor, îndulcesc...
Transmisiuni speciale cu prilejul Paștelui Catolic. TVR 2 a transmis Sfânta Liturghie a Învierii Domnului
Sfânta Liturghie
12 Aprilie 2020, 10:56 (actualizat 12 Aprilie 2020, 12:08)
Televiziunea Română a transmis în direct de la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului.
Pelerinaj de Florii în București și Ploiești. Trasee și puncte principale din program
Pelerinaj de Florii
20 Aprilie 2019, 11:13 (actualizat 20 Aprilie 2019, 11:17)
Ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni participă sâmbătă, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la tradiţionalul pelerinaj creştin-ortodox de Florii, în Bucureşti şi în Ploieşti.
Bijuteriile din flori, un dar elegant
Bijuteriile din flori, un dar elegant
18 Aprilie 2019, 12:09 (actualizat 18 Aprilie 2019, 12:10)
Fiecare floare are o poveste care merită dată mai departe. Şi cum weekendul acesta în centrul atenţiei sunt doamnele şi domnişoarele care poartă nume de flori, vă dăm o sugestie.
Stare de urgență pentru trei luni în Egipt. Armata este desfășurată în toate regiunile țării
Stare de urgență în Egipt
10 Aprilie 2017, 09:13 (actualizat 10 Aprilie 2017, 09:32)
Stare de urgență în Egipt după atacurile cu bombă ce au vizat două biserici copte. Anunțul a fost făcut de președintele țării. Cel puțin 47 de oameni au fost uciși și peste 100 răniți în Duminca Floriilor. Israelul a cerut cetățenilor săi să părăsească imediat Sinaiul. Ambele atacuri din Egipt au fost revendicate de gruparea teroristă Stat Islamic.
Militarii din Kandahar, mesaj de Florii pentru cei de acasă
Floriile în baza militară din Kandahar
09 Aprilie 2017, 21:52 (actualizat 09 Aprilie 2017, 21:58)
În deşertul Afganistanului cresc trandafiri plantaţi de militarii români aflaţi la baza din Kandahar. Au înflorit de curând şi sunt o oază de linişte într-un loc măcinat de lupte. Duminică, în zi de sărbătoare, militarii au avut parte de o slujbă românească, la 4 mii de kilometri de ţară. Au transmis mesaje pentru cei dragi, care îi aşteaptă acasă.
Atentate împotriva creștinilor din Egipt. Peste 130 de victime în urma a două explozii în orașele Tanta și Alexandria
Sărbătoare însângerată
09 Aprilie 2017, 12:41 (actualizat 10 Aprilie 2017, 09:32)
Duminica Floriilor a fost însângerată în Egipt. Două atentate cu bombă au avut loc la o distanţă de numai câteva ore, la biserici unde se adunaseră creştini copţi. 36 de oameni au fost ucişi şi peste 100, răniţi. Ambele atacuri au fost revendicate de gruparea teroristă Stat Islamic. De la Vatican, Papa a condamnat masacrele chiar în cuvântarea ţinută...
În ajun de Florii, cea mai mare procesiune ortodoxă din Capitală. Pelerinaje în marile orașe
Procesiuni de Florii
08 Aprilie 2017, 19:55 (actualizat 08 Aprilie 2017, 20:29)
La procesiunea din București au participat mii de credincioşi şi peste o mie de preoţi. Astfel de procesiuni au avut loc în mai multe oraşe din ţară. E o tradiţie care aminteşte de intrarea lui Iisus în Ierusalim.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 19°C
IASI 20°C 19°C
CLUJ 13°C 15°C
CONSTANTA 21°C 20°C
CRAIOVA 20°C 18°C
BRASOV 15°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI