»

Cuvânt cheie: rezultate recensământ

Recensământ contra referendum: USL spune că referendumul pentru demiterea preşedintelui a fost valid
USL crede ca referendumul a fost valid
04 Iulie 2013, 20:53
Referendumul din 2012 a fost invalidat din cauza prezenţei insuficiente la urne şi, astfel, Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni, chiar dacă majoritatea votanţilor s-au pronunţat pentru demitere.
Am pierdut 1,5 milioane de oameni. Cine a mai rămas. Analiza lui Moise Guran
Am pierdut 1,5 milioane de oameni. Ora de business
04 Iulie 2013, 20:02
Dacă deceniile care vin vor fi la fel de bune ca cel trecut, ceea ce va fi greu, că, uite, primii ani din ăsta au fost de criză, dar păstrând acelaşi spor natural negativ şi aceeaşi rată a migraţiei, rezultă că în 2020 vom mai fi pe aici 18 milioane, că în 2030 vom mai fi 15 milioane, iar în 2080 ţara va rămâne nelocuită. E aberant, iar genul acesta...
Publicarea rezultatelor Recensământului, amânată pentru 31 mai
Rezultatele preliminare ale recensământului din 2011 vor fi publicate pe 31 mai
21 Mai 2012, 10:57
Rezultatele preliminare ale Recensământului populaţiei şi locuinţelor vor întârzia o săptămână, urmând să fie publicate pe 31 mai, nu pe 23 mai cum fusese iniţial planificat, au anunţat luni oficialii Institutului Naţional de Statistică (INS).
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 19°C
IASI 22°C 19°C
CLUJ 18°C 19°C
CONSTANTA 16°C 18°C
CRAIOVA 18°C 18°C
BRASOV 17°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2017, 00:33
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2017
Deschidere: 8508.28
Maxim: 8568.2
Mimim: 8508.28
Variatie: 0.48%
SNG
33,80
0,9%
M
36,00
0,56%
DIGI
40,10
2,93%
FP
0,91
0,22%
SNP
0,33
0,61%
TLV
2,78
0,54%
TGN
417,00
0,97%
BRD
12,98
0,47%
TEL
32,25
2,03%
SIF5
1,73
0,7%
ARHIVĂ ȘTIRI