Cuvânt cheie: Poşta Română

Concedieri la Poșta Română. 300 de angajați, din cei aproximativ 1.600 cu funcții administrative și de conducere, ar urma să fie disponibilizați
20 Februarie 2021, 13:49 (actualizat 20 Februarie 2021, 14:26)
După Tarom, o altă mare companie de stat va trece prin restructurări. La Poștă se anunță concedieri masive. 300 de angajați din cei aproximativ 1.600 cu funcții administrative și de conducere ar urma să fie disponibilizați după analiza performanței și eficienței lor în companie, susține directorul general al Poștei.
Poșta Română a obținut fonduri nerambursabile de 260.000 de dolari pentru îmbunătățirea serviciilor
09 Februarie 2021, 10:50 (actualizat 09 Februarie 2021, 10:53)
Compania Naţională Poşta Română a elaborat două proiecte în valoare de peste 260.000 de dolari, pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, proiecte ce au fost aprobate şi urmează a fi finanţate de Uniunea Poştală Universală (UPU), a anunţat marţi compania.
Proceduri urgentate pentru plata pensiilor. Vor fi înmânate la domiciliile beneficiarilor până pe 15 ianuarie
31 Decembrie 2020, 12:25
Pensiile vor fi plătite la domiciliul beneficiarilor după 4 ianuarie și până în 15 ianuarie, anunță Ministerul Muncii.
Poşta Română a încheiat un parteneriat cu Ria Money Transfer, o companie înființată în anul 1987, în New York
21 Decembrie 2020, 13:00 (actualizat 21 Decembrie 2020, 13:35)
Compania Națională Poșta Română a încheiat un parteneriat cu Ria Money Transfer , furnizor de servicii de transfer de bani, anunță compania. Serviciul Ria Money Transfer va fi disponibil, etapizat, în 1.200 de oficii poștale din toată țara.
BEC a cerut Poștei Române detalii despre voturile prin corespondență. Răspunsul companiei. Premierul Ludovic Orban: Rog pe cetățenii cărora nu li s-a validat votul să-și exercite dreptul în cursul zilei de mâine
05 Decembrie 2020, 17:37 (actualizat 05 Decembrie 2020, 21:22)
Probleme la votul prin corespondență! Președintele Autorității Electorale Permanente a declarat pentru Telejurnal că a cerut BEC să clarifice situația a aproximativ 14.000 de plicuri care nu au ajuns în țară. BEC a cerut Poștei Române informații privind votul exprimat prin corespondență. Într-un comunicat de presă, reprezentanții Poștei recunosc că 1.092...
Oficiile poștale vor fi închise pe 30 noiembrie și 1 decembrie
25 Noiembrie 2020, 10:59 (actualizat 25 Noiembrie 2020, 11:00)
Compania Naţională Poşta Română informează că în zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.
Poșta Română va livra în continuare permisele auto la domiciliile solicitanților
23 Noiembrie 2020, 09:51 (actualizat 23 Noiembrie 2020, 09:56)
Compania Națională Poșta Română (CNPR) a anunțat luni că a recâștigat contractul cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) pentru livrarea la domiciliul solicitanților a permiselor auto și a certificatelor de înmatriculare a mașinilor.
Poşta Română a urcat 6 locuri în clasamentul celor mai bune servicii poștale din lume
10 Noiembrie 2020, 09:36 (actualizat 10 Noiembrie 2020, 09:37)
Compania Naţională Poşta Română ocupă poziția 44 într-un raport al Uniunii Poștale Universale (UPU) care analizează serviciile poștale din 170 de țări. Anul trecut, compania s-a aflat pe locul 50, precizează un comunicatul preluat de Mediafax.
Servicii noi lansate de Poșta Română asigură livrarea până la ușa clientului în orice localitate
16 Octombrie 2020, 09:22 (actualizat 16 Octombrie 2020, 09:26)
Compania Naţională Poşta Română poate livra trimiterile poştale, din anumite clase de servicii, la sediul sau domiciliul clienţilor, în orice localitate de pe teritoriul României. Noile servicii permit și livrarea produselor alimentare „la ușă”, prin „StaiAcasa Plus”.
Trimiterile poștale ajung cu Poșta Română până la Paris
15 Octombrie 2020, 09:38 (actualizat 15 Octombrie 2020, 09:45)
Compania Naţională Poşta Română ajunge, din luna octombrie, și la Paris, aceasta fiind o destinație nouă, pentru are sunt făcute curse directe. Primul transport a ajuns în capitala Franței miercuri.
Poşta Română anunță că a virat ANAF 135 milioane de lei și nu mai are datorii istorice
26 August 2020, 17:18 (actualizat 26 August 2020, 17:20)
Poşta Română anunță că a virat ANAF 135 milioane de lei și nu mai are datorii. Au fost anulate obligaţii de plată accesorii în valoare de 45,3 milioane de lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi.
Premieră în istoria Poştei Române: Cursă poştală auto pe ruta Bucureşti - Timişoara - Frankfurt
05 August 2020, 11:16 (actualizat 05 August 2020, 11:36)
Poşta Română a inaugurat o nouă cursă poştală auto pe ruta Bucureşti - Timişoara - Frankfurt şi retur, în condițiile în care transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil.
Fost director al Poștei Române, condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită
16 Iunie 2020, 10:53 (actualizat 16 Iunie 2020, 11:00)
Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poştei Române, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar în care a fost acuzat că a cerut bani de la o firmă în schimbul acordării unor contracte privind servicii de curăţenie şi reîncărcare a cartelelor telefonice prepaid.
Poşta Română oferă clienţilor posibilitatea de a plăti ratele bancare prin intermediul oficiilor sau direct de acasă
28 Mai 2020, 09:18 (actualizat 28 Mai 2020, 09:35)
Compania Naţională Poşta Română oferă clienţilor posibilitatea de a plăti ratele bancare prin intermediul oficiilor poştale sau direct de acasă, cu ajutorul factorului poştal.
Poșta Română a lansat o aplicație mobilă pentru Android prin care clienții pot verifica statusul trimiterilor poștale
14 Mai 2020, 11:01 (actualizat 14 Mai 2020, 11:06)
Compania Națională Poșta Română a anunțat lansarea unei aplicații prin care clienții pot vefica statusul trimiterilor poștale și își pot calcula tarifele pentru fiecare serviciu în parte. Aplicația este gratuită și poate fi descărcată din magazinul virtual Google.
Bolnavii aflați în evidența ambulatoriilor integrate din Cluj-Napoca vor primi medicamente prin Poștă
06 Mai 2020, 12:27 (actualizat 06 Mai 2020, 12:37)
Pacienții aflați în evidența ambulatoriilor integrate ale Spitalului Județean Cluj-Napoca și care sunt incluși în programele naționale ale Casei de Asigurări de Sănătate vor primi prin poștă medicamente și materiale sanitare. Unitatea a încheiat un acord în acest sens cu Poșta Română, transmite Mediafax.
Poșta Română a început distribuirea pensiilor în plic. Poștașii, echipați cu măști și mănuși
01 Aprilie 2020, 12:33 (actualizat 01 Aprilie 2020, 12:37)
Poșta Română a anunțat, miercuri, că a început distribuirea pensiilor și încearcă să finalizeze acțiunea într-un timp cât mai scurt. În Suceava, unde mai multe localități sunt în carantină, poștașii se vor deplasa cu mașini. Pensiile vor fi date în plic, iar poștașii vor fi echipați corespunzător.
Oficiile poștale vor fi deschise, de marți până pe 1 aprilie, în intervalul orar 10.00-18.00
16 Martie 2020, 19:03 (actualizat 16 Martie 2020, 19:09)
Poșta Română a transmis că, începând de marți, 17 martie, până pe 1 aprilie, programul de lucru al tuturor oficiilor poștale va fi în intervalul orar 10.00 - 18.00. De sâmbătă, 21 martie, activitatea acestora va fi suspendată în perioada week-end-ului până pe 1 aprilie.
Un poștaș din Vrancea a fugit cu banii pensionarilor. Poliția a deschis dosar penal pe numele acestuia
28 Ianuarie 2020, 20:07
Locuitorii comunei vrâncene Chiojdeni au aşteptat în zadar pensiile sau alocațiile copiilor, pentru luna ianuarie. Bani au fost, dar i-a furat poştaşul! Poliția a deschis dosar penal pe numele acestuia, pentru delapidare și fals în înscrisuri.
Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor pe luna ianuarie
17 Ianuarie 2020, 17:22 (actualizat 17 Ianuarie 2020, 17:28)
Poşta Română a finalizat, vineri, distribuirea la domiciliu a drepturilor băneşti reprezentând pensiile publice, cu trei zile înainte de termenul oficial comunicat anterior, se arată într-un comunicat al instituției, citat de Agerpres.
Poşta Română anunţă că toate subunităţile vor fi închise între 15-17 august. Trimiterile poştale ar putea înregistra timpi mai mari de circulaţie
12 August 2019, 12:57 (actualizat 12 August 2019, 13:33)
Compania Naţională Poşta Română a informat luni că, între 15-17 august, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise, iar trimiterile poştale ar putea înregistra timpi mai mari de circulaţie, transmite News.ro .
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 16°C
IASI 13°C 13°C
CLUJ 14°C 12°C
CONSTANTA 16°C 15°C
CRAIOVA 20°C 15°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI