Cuvânt cheie: pod

A fost finalizat al doilea pod construit în ultimii 50 de ani în județul Brașov. Este vorba despre podul peste Olt, din satul Hălmeag
Podul peste Olt din satul Hălmeag
30 Decembrie 2020, 11:35 (actualizat 30 Decembrie 2020, 11:40)
Autoritățile brașovene anunță că s-au terminat lucrările la cel de al doilea pod construit în județul Brașov în ultimii 50 de ani. Este vorba despre podul peste Olt, din satul Hălmeag. Celălalt pod construit în Brașov în ultima jumătate de secol a fost inaugurat tot în acest an.
Tronsoane de autostradă, inaugurate pe final de an
Mai multe tronsoane de autostradă, inaugurate la final de an
19 Noiembrie 2020, 18:40 (actualizat 19 Noiembrie 2020, 21:19)
Şoferii ar putea circula până la sfârşitul anului pe încă 40 de kilomeri noi de autostradă. Este estimarea optimistă a Ministerului Transporturilor. Reprezentaţii asociaţiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii sunt însă mai reţinuţi şi cred că în unele situaţii traficul va fi deschis cu lucrări incomplete.
Podul de la Adunații Copăceni, inaugurat cu întârziere
Podul de la Adunatii Copaceni, inaugurat cu intarziere
19 Noiembrie 2020, 14:36
Podul peste Argeș de la Adunații Copăceni, care leagă Capitala de sudul țării, este deschis circulației astăzi. Lucrările au început în vara lui 2019 și trebuiau finalizate încă din ianuarie. Între timp șoferii au fost nevoiți să se înghesuie pe un pod provizoriu cu doar o bandă pe sens.
Marile şantiere, mereu întârziate. De ce nu sunt gata podul de la Adunaţii Copăceni și podul Constanța
Șantiere întârziate
27 Ianuarie 2020, 21:37
România este ţara şantierelor întârziate. Se adună luni bune şi chiar ani de amânări din tot felul de motive. Două poduri vitale pentru traficul rutier şi feroviar nu au fost consolidate la timp din cauza proiectelor tehnice. În cazul celui de la Adunaţii Copăceni, peste Argeş, nu a fost găsit la timp proiectul iniţial, din anii ‘80. Iar la Podul...
Anchetă penală în Ucraina după ce un tren de pasageri din Rusia a ajuns în Crimeea
Anchetă penală în Ucraina
26 Decembrie 2019, 15:41 (actualizat 26 Decembrie 2019, 15:44)
Ucraina a deschis o anchetă penală după ce un tren de pasageri din Rusia a ajuns în Crimeea, la Sevastopol. Kievul a acuzat faptul că mai multe persoane au fost aduse, ilegal, în Ucraina. Şi preşedintele Putin a călătorit în trenul care a inaugurat podul feroviar ce leagă peninsula Crimeea de Federaţia Rusă.
Putin, primul pasager în trenul care leagă Rusia de Crimeea
Putin, primul călător în trenul care leagă Rusia de Crimeea
24 Decembrie 2019, 12:59 (actualizat 24 Decembrie 2019, 13:07)
Preşedintele Putin a inaugurat podul feroviar ce leagă peninsula Crimeea de Federaţia Rusă. Construcţia a fost criticată dur de Uniunea Europeană, care nu recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia.
Cel mai lung pod viking din lume este în Danemarca. A fost construit în trei ani
Cel mai lung pod al vikingilor din lume
16 Septembrie 2019, 13:25 (actualizat 16 Septembrie 2019, 14:08)
Cel mai lung pod viking din lume este gata. Construcția se afla în Danemarca și a fost finalizată în trei ani.
Un an de la prăbușirea podului de la Genova
Un an de la tragedia din Genova
14 August 2019, 14:48 (actualizat 14 August 2019, 15:25)
Italia comemorează un an de la prăbușirea podului de la Genova, în plina criză politică.  Aproape 30 de oameni au fost răniți și peste 40 au murit atunci. Numele lor a fost citit acum, imediat după minutul de reculegere.
Ultimii doi piloni ai viaductului Morandi au fost dărâmați
Demolare controlată
28 Iunie 2019, 15:51 (actualizat 28 Iunie 2019, 16:01)
Ultimele rămășite ale podului prăbușit, anul trecut, la Genova, au fost astăzi îndepărtate. Inginerii italieni au detonat controlat cei doi piloni care mai rămăseseră din viaductul Morandi. În prealabil, zeci de familii au fost evacuate.
Balustrada și parapetul unui pod rutier care traversează centura Buzăului s-au prăbușit
Balustrada unui pod s-a prăbușit
21 Iunie 2019, 12:13 (actualizat 21 Iunie 2019, 18:36)
Balustrada de metal și parapetul de beton ale unui pod rutier care traversează una din șoselele de centura ale Buzăului s-au prăbușit.
Podul peste Argeș de la Adunații Copăceni va fi închis pentru reparații. Din iulie, traficul va fi deviat pe un pod provizoriu
Trasee deviate de lucrări întârziate
19 Iunie 2019, 19:34
Miile de șoferi care circulă zilnic pe DN 5, între București și Giurgiu, vor fi nevoiți să se abată de la drum. Podul peste Argeș de la Adunații Copăceni va fi închis pentru reparații în iulie, chiar în plin sezon estival, când mulți români pleacă în concediu prin vama cu Bulgaria. Traficul va fi deviat pe un alt pod provizoriu, mai îngust. Oficialii de...
Repararea Podului Constanţa, în așteptare. Lucrările se amână pentru că nu s-a prezentat nicio firmă la licitație
Repararea podului Constanța, în așteptare
13 Mai 2019, 20:06
Podul Constanța rămâne în continuare un pericol public. Lucrările de consolidare se amână din cauză că la licitație nu s-a înscris nicio firmă de construcții. Reprezentanții CFR susțin însă că vor rezolva problema până în septembrie. În schimb, experții și șoferii care trec zilnic pe sub pod se tem că se poate întâmpla oricând o tragedie.
Podul care unește munții. În China a fost construit un pod la 271 de metri
Podul care unește munții
09 Mai 2019, 17:25 (actualizat 09 Mai 2019, 22:08)
Chinezii mai doboră un record în materie de construcții. Au ridicat un pod care leagă doi versanți muntoși la o înălțime de 271 de metri. Ceva mai mică decât a unui zgârie nori ca Empire state building din New York. Construcția a început în mai 2008 și abia acum a intrat pe ultima sută de metri.
Kuweitul are un spectaculos pod maritim. Este al doilea ca mărime din lume după cel construit între Hong Kong, Macao și China continentală
Pod Kuwait
02 Mai 2019, 09:11 (actualizat 02 Mai 2019, 09:15)
În Kuweit, a fost inaugurat un spectaculos pod maritim care conectează capitala emiratului cu zona deşertică din nord, unde va fi construit Orașul Mătăsii.
În trei ani vom avea pod peste Dunăre, la Brăila, promit autoritățile
În trei ani vom avea pod peste Dunăre
05 Aprilie 2019, 21:23 (actualizat 05 Aprilie 2019, 21:37)
Un pod peste Dunăre e visul, de zeci de ani, al şoferilor nevoiţi să traverseze, în fiecare zi, fluviul cu bacul, ca să ajungă la Tulcea. Constructorii promit că va fi gata în trei ani. Vorbim despre cel mai complex proiect de infrastructură al statului român de după Revoluţie.
Podul-fantomă peste Argeș înghite bani. La Grădiștea, oamenii au făcut o punte improvizată, în lipsa podului CFR
Podul peste Argeș
26 Martie 2019, 20:22 (actualizat 26 Martie 2019, 21:00)
Peste apa Argeșului, cel mai greu se trece la Grădiștea. Sunt mulți bani cheltuiți pe studii de fezabilitate, lucrări amânate la infinit și oameni care cad în râu de pe o punte improvizată pentru că podul de cale ferată de aici a rămas la stadiu de proiect de peste un deceniu! În absenţa podului, şi o călătorie cu trenul de la București la Giurgiu...
Accident în județul Brașov. O mașină în care se afla o familie cu doi copii s-a răsturnat în albia unui pârâu
Accident rutier grav
15 Martie 2019, 15:37 (actualizat 15 Martie 2019, 16:12)
Accident teribil în această dimineață în județul Brașov, pe DN13. O mașină în care se afla o familie cu doi copii s-a răsturnat în albia unui pârâu, la intrarea pe un pod.
Un pod şubrezit de promisiuni, care nu a mai fost reabilitat din vremea comunismului
Pod șubrezit de promisiuni
16 Decembrie 2018, 21:58 (actualizat 16 Decembrie 2018, 22:06)
Podul folosit în fiecare zi de mii de şoferi, care fac drumul dintre Bucureşti şi Bulgaria, se rupe bucată cu bucată. Compania de Drumuri vrea să construiască un  nou pod, care să îl înlocuiască pe cel şubrezit, pe perioada reparaţiilor. Ca de obicei însă, când e vorba de infrastructură, drumul de la intenţie la realizare e foarte greu de parcurs.
Accident cumplit în Arad. Doi tineri au murit după ce maşina a căzut de pe un pod, de la nouă metri înălţime
Accident cumplit la Arad
26 Octombrie 2018, 12:22 (actualizat 26 Octombrie 2018, 12:23)
Doi tineri au murit, iar doi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau a zburat de pe un pasaj rutier, de la o înălţime de aproape 10 metri.
Podul de la Crihalma, peste Olt, distrus de inundații în iulie, va fi reconstruit
Podul de la Crihalma, reconstruit
11 Octombrie 2018, 23:38
A demarat construcția podului peste Olt din localitatea Crihalma, după ce vechea punte de lemn a fost distrusă de inundații la începutul lunii iulie. Șantierul va fi finanțat în regim de urgență cu bani de la Guvern. Până la finalizarea lucrării, localnicii din trei sate continuă să facă ocoluri de zeci de kilometri.
Ploile fac ravagii în mai multe țări din Europa. Tenismenul Rafael Nadal s-a implicat în ajutorarea persoanelor din Mallorca afectate de inundații
Rafael Nadal dă o mână de ajutor oamenilor afectați de inundații
11 Octombrie 2018, 20:15
În fața dezastrelor, toți suntem egali. Este și cazul unuia dintre cei mai mari sportivi ai lumii, tenismenul Rafael Nadal, care a lăsat racheta și i-a ajutat pe oamenii din Mallorca grav afectați de inundații. Cel puțin 10 persoane au murit. Inundațiile și ploile abundente fac ravagii și în Franța și Italia. În peninsulă, apele au mai rupt un pod.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 12°C
IASI 8°C 9°C
CLUJ 6°C 8°C
CONSTANTA 10°C 11°C
CRAIOVA 8°C 10°C
BRASOV 6°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI