»

Cuvânt cheie: pieţe financiare

Votul pieţelor financiare pentru Casa Albă » O analiză de Lidia Moise
Alererile din Statele Unite vor avea loc în 8 noiembrie
31 Octombrie 2016, 14:49 (actualizat 31 Octombrie 2016, 20:08)
Campania electorală pentru şefia Casei Albe se apropie de final. Americanii au reputaţia de a vota cu gândul la economie, iar candidaţii desfăşoară în faţa electoratului ample oferte privind taxele, proiectele de investiţii sau domeniile care vor fi stimulate prin politici guvernamentale.
Leul românesc - afectat de referendumul pentru Brexit. FMI atenţionează asupra volatilităţilor pe pieţele financiare internaţionale
Efectele Brexit
15 Iunie 2016, 19:12 (actualizat 15 Iunie 2016, 19:13)
Mai sunt câteva zile până cand englezii vor decide dacă rămân sau nu în Uniunea Europeană, dar efectele se văd deja şi ]n România. Cursul a trecut miercuri de 4 lei şi 53 de bani la oficial. Ieşirea din Uniune a Marii Britanii, care e al doilea mare contributor la bugetul Europei, ar avea consecinţe economice grave. FMI atrage atenţia că fiecare ţară...
Dezbaterea pe marginea Brexitului a slăbit lira sterlină. Londra ar putea pierde poziţia de capitală financiară a lumii
Lira sterlină - prea toxică pentru investitori
14 Iunie 2016, 22:01 (actualizat 18 Iunie 2016, 18:27)
Sondajele pro şi contra Brexit au înnebunit pieţele financiare şi au slăbit lira sterlină. Analiştii avertizează că moneda este prea toxică pentru a fi tranzacţionată. Dar lira nu este singura victimă a tensiunilor: indicii burselor europene scad. Iar banii se retrag în zonele sigure.
Băncile comerciale din întreaga lume - victime ale panicii de pe pieţele financiare
Panică la bursele internaționale
11 Februarie 2016, 21:39
Pieţele financiare internaţionale sunt din nou în panică. Investitorii sunt speriaţi de dobânzile mici, uneori negative, ale marilor bănci centrale şi prăbuşesc acţiunile băncilor comerciale. În această bătălie, apar şi victime colaterale cum este cazul Bisericii Ortodoxe a Greciei. Pe de altă parte leul se apreciază.
Agitaţia continuă pe pieţele financiare
Bursele, tot mai nervoase
26 August 2015, 15:18
Pieţele financiare continuă să fie agitate, din cauza problemelor cu care se confruntă economia chineză.
Criza din Grecia paralizează pieţele financiare
Criza din Grecia paralizează piețele financiare
17 Iunie 2015, 22:27
Criza din Grecia poate contamina pieţele financiare europene, fie că se va negocia un compromis, fie că drahma va înlocui euro. Pericolul contagiunii este major în estul Europei. Din fericire, economia României este într-o formă chiar mai bună decât a multor state din zona euro. Dar asta nu ne protejează complet de presiunile crizei, spun analiştii.
România se împrumută mai ieftin. Dobânda împrumutului este de 3,70% pe an
România se imprumută ieftin
18 Aprilie 2014, 11:32
Investitorii internaţionali vor să împrumute statul în condiţii tot mai avantajoase: cu dobânzi mai bune şi pe termene mai lungi. Deşi mai sunt turbulenţe pe pieţele externe, România rămâne preferata multor fonduri de investiţii care vor plasamente sigure.
Pieţele au urcat valoarea Euro şi au ştampilat succesul acestui proiect al Bilderberg
UE şi Grecia
21 Octombrie 2013, 21:38 (actualizat 22 Octombrie 2013, 16:37)
Euro este o poveste de succes deoarece a supravieţuit unei crize financiare globale, a rezistat în faţa şocului imenselor datorii suverane ale periferiei europene şi a atacurilor de panică ale pieţelor financiare, spune vicontele Etienne Davignon, fost preşedinte al grupului Bilderberg. Viitorul este al Europei unite, spune membrul influentului grup al...
Analiză de Lidia Moise: Goana după aur
Aur
04 Septembrie 2013, 23:13 (actualizat 05 Septembrie 2013, 00:24)
Mai devreme sau mai târziu, când tensiunile din jurul afacerii de la Roşia Montană se vor calma, vom putea, probabil, discuta, lucid, ce putem face cu aurul românesc. Între timp însă, metalul galben continuă să sclipească în pieţele financiare, este tranzacţionat cu o intensitate depăşită doar de schimburile marilor monede ale lumii. Iar băncile centrale...
Siria inflamează preţul petrolului, Libia îl mişcă
Siria inflamează petrolul
29 August 2013, 22:51 (actualizat 29 August 2013, 23:45)
Evenimentele din Siria au agitat pieţele financiare şi au scumpit petrolul. Amânarea unei intervenţii militare în Siria a calmat oarecum investitorii, însă cotaţiile petrolului rămân volatile, semn că incertitudinea persistă. Unii analişti spun că pieţele au reacţionat exagerat la tensiunile din Siria, alţii avertizează că adevăratul pericol vine din...
Acordul cu FMI şi Comisia Europeană va desăvârşi reformele
Acordul cu FMI şi sprijinul financiar. Foto: Arhivă
22 Iulie 2013, 18:33 (actualizat 22 Iulie 2013, 18:35)
În aceste zile, se negociază la Bucureşti termenii unui nou acord între România şi Troika finanţatoare, coordonată de Comisia Europeană, condusă de Fondul Monetar Internaţional, cu asistenţa Băncii Mondiale. Va fi, se pare, un acord care se va acoperi doi ani şi ar putea pune la dispoziţia ţării sume între trei şi cinci milioane de euro.  Va fi însă şi...
Va calma Robin Hood pieţele financiare? O taxă de 0,1% va umfla costurile schimburilor bursiere
Algirdas Šemeta, comisarul responsabil de impozitare
14 Februarie 2013, 21:10 (actualizat 14 Februarie 2013, 21:36)
Comisia Europeană mai face un pas către taxarea tranzacţiilor financiare. Noua taxă Robin Hood, propusă de executivul Uniunii Europene, va fi aplicată iniţial într-un grup de 11 state membre ale zonei euro şi are ambiţia de a transfera anual către bugetele statelor "combatante" între 30 şi 35 de miliarde de euro.  Ideea că taxa ar putea domoli...
Gfk: Europenii sunt pesimişti cu privire la redresarea economică
Pesimism major în rândul consumatorilor
16 Octombrie 2012, 12:02 (actualizat 16 Octombrie 2012, 12:08)
Potrivit unui studiu al companiei de cercetare Gfk, climatul de consum din Europa şi Statele Unite a fost puternic afectat în al treilea trimesctru din 2012, ca urmare a incertitudinilor de pe pieţele financiare şi de pe scena politică europeană.
Prognoze pesimiste ale băncilor pentru a doua jumătate a anului: economia frânează, inflaţia creşte
Prognoze de toamna ale marilor banci locale
31 August 2012, 20:25 (actualizat 31 August 2012, 20:26)
Economia României va frâna în a doua parte a anului, moneda naţională s-ar putea devaloriza iar inflaţia ar putea depăşi ţinta fixată de Banca Naţională. Aşa arată prognozele de toamnă ale marilor bănci locale. Seceta, problemele din zona euro şi tensiunile specifice unui an electoral sunt elementele care anunţă o încetinire a economiei.
Moody's retrogradează Italia cu două trepte, de la A3 la Baa2
Moody's reduce nota Italiei pe fondul deteriorării situaţiei în zona euro
13 Iulie 2012, 08:21 (actualizat 13 Iulie 2012, 10:10)
Moody's a retrogradat joi nota Italiei cu două trepte, de la A3 la Baa2, informează agenţia de rating americană într-un comunicat citat de Agenţia France Presse. Moody’s menţine perspectiva negativă privind Italia pe fondul deteriorării situaţiei în zona euro, în special în Spania şi Grecia.
Economistul care a prezis criza financiară: Euro trebuie să scadă la acelaşi nivel cu dolarul
Nouriel Roubini
30 Martie 2012, 13:01
Nouriel Roubini, economistul de la Universitatea New York care a prezis criza financiară, cunoscut drept “Dr. Doom” pentru predicţiile de cele mai multe ori negative pe care le-a avut la adresa economiei, este de părere că euro ar trebui să scadă până la paritate cu dolarul, pentru ca ţările de la periferia Europei să îşi reia creşterea.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 27°C
IASI 20°C 22°C
CLUJ 23°C 21°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 21°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 August 2017, 15:09
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-08-2017
Deschidere: 8302.86
Maxim: 8350.05
Mimim: 8301.51
Variatie: 0.41%
TEL
27,90
0%
SNG
30,65
0,82%
TLV
2,43
0,2%
FP
0,87
1,4%
EL
13,02
0,15%
COTE
95,00
0,21%
ALR
2,01
1,96%
IMP
1,00
0,4%
TBM
0,28
2,91%
SNP
0,32
0,32%
ARHIVĂ ȘTIRI