Cuvânt cheie: piata de peste

Dezlegarea la pește, bucuria pofticioșilor. Piața volantă, o sursă numai bună pentru cei care nu au vrut să intre în bucătărie într-o zi de sărbătoare
25 Aprilie 2021, 20:53
La tigaie, tăvălit prin mălai sau la grătar, peştele a fost vedeta acestei duminici. De Florii, credincioșii care au ținut post au primit dezlegare la peşte, iar tradiția a fost respectată întocmai.
Piețele mari din toată țara au fost adevărate furnicare sâmbătă. Vânzătorii s-au plâns că îi încurcă restricțiile. Pe unii i-au încurcat și polițiștii
24 Aprilie 2021, 21:10 (actualizat 24 Aprilie 2021, 21:13)
Toată lumea vrea să aibă de Florii alimente proaspete pe masă. A fost căutat și peștele, mai ales de către credincioșii care țin Postul Mare. Cel mai aglomerat loc din București a fost Piața Obor, unde au fost și nemulțumiri de ambele părți - clienții că au crescut prețurile, vânzătorii că îi încurcă restricțiile. Pe unii i-au încurcat însă şi polițiștii.
De Florii, nicio masă fără pește. Vânzări într-o singură zi cât pentru o lună întreagă
24 Aprilie 2021, 20:48
Peştele proaspăt este cel mai căutat în aceste zile, aşa că, la malul mării, pescarii ies în larg cu noaptea în cap. Astăzi au revenit la mal cu bărcile pline. De Florii, toată lumea respectă tradiţia, şi are pe masă peşte. Şi în calendarul bisericesc este dezlegare pentru cei care ţin post. Vânzările cresc exponenţial în acest zile.
Percheziții în Italia, Spania, Franța, Ungaria și România. 30 de tone de peşte au fost confiscate
14 Mai 2019, 09:25 (actualizat 14 Mai 2019, 12:17)
Peste 150 de percheziţii au loc în această dimineaţă în România, precum şi în Italia, Spania, Franţa şi Ungaria. Este vizată o grupare formată din sute de persoane care procurau ilegal cantităţi mari de peşte şi le vindeau în România.
Petre Daea: „Şi noaptea mă gândesc la cormorani”
08 Aprilie 2019, 12:41 (actualizat 08 Aprilie 2019, 12:43)
Minsitrul Agriculturii Petre Daea revine la cormorani. Daea a făcut această declaraţie la Tulcea , odată cu inaugurarea oficială a Bursei de Peşte de la Tulcea. Din vară, peştele proaspăt din Delta Dunării şi din Marea Neagră va fi vândut la licitaţii electronice, după modelul marilor oraşe-port din Europa. Autorităţile vor să elimine astfel...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI