Cuvânt cheie: pelerinaj Mănăstirea Nicula

Pelerinaj la Mănăstirea Nicula, de Sfânta Maria. Credincioșii s-au rugat la o icoană a Fecioarei Maria care a lăcrimat acum 300 de ani
Zi mare la Mănăstirea Nicula
15 August 2020, 13:47 (actualizat 15 August 2020, 20:59)
Marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului a reunit la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, mii de oameni, în ciuda multor restricții la care se așteptau și credincioșii. Pelerinajul, cel mai mare din Ardeal, a început de la mijlocul săptămânii, dar cei mai mulți au ajuns în ultimele 24 de ore.
Procesiune religioasă la Mănăstirea Nicula, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. A participat Mitropolitul de Rwanda şi Burundi
Pelerinaj la Mănăstirea Nicula
14 August 2019, 20:00
Procesiune încărcată de emoție la Mănăstirea Nicula, acolo unde se află o icoană a Maicii Domnului. Credincioșii sunt convinși că aceasta este făcătoare de minuni și au venit în număr mare să se închine la ea în ajunul marii sărbători de Sfânta Maria.
A început uriașul pelerinaj de la Mănăstirea Nicula. "Minunea lăcrimării se continuă prin această minune a credinței. Și pelerinajul în sine este o minune"
Pelerinaj la Mănăstirea Nicula
14 August 2018, 08:29 (actualizat 14 August 2018, 09:36)
Zeci de mii de pelerini se îndreaptă spre Mănăstirea Nicula din județul Cluj, unde se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se spune că ar fi lăcrimat în urmă cu trei secole. A devenit o tradiție repetată cu sfințenie de credincioși, nu numai de creştin ortodocşi, ca în fiecare an, de Adormirea Maicii Domnului, să poposească la...
Pelerinaj la Mănăstirea Nicula, de Sfânta Maria. Credincioșii vin să se roage la o icoană a Fecioarei Maria care a lăcrimat acum 300 de ani
Icoana Maicii Domnului este scoasă în procesiune din Mănăstirea Nicula
14 August 2017, 10:03 (actualizat 15 August 2020, 14:16)
Renumită pentru o icoană a Maicii Domnului despre care oamenii spun că a plâns şi că face minuni, Mănăstirea Nicula atrage o mare de credincioşi. Acolo are loc şi o procesiune specială în ajunul sărbătorii: pelerinii merg pe jos câţiva kilometri, de la Gherla până la Nicula.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 10°C
IASI 8°C 7°C
CLUJ 9°C 10°C
CONSTANTA 14°C 14°C
CRAIOVA 6°C 7°C
BRASOV 9°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI