Cuvânt cheie: pasaj domnești

Pasajele rutiere de pe centura Capitalei ar putea fi gata anul viitor
12 Decembrie 2021, 18:31
Unele dintre cele mai așteptate investiții, pasajele rutiere de pe centura Capitalei, ar putea fi gata anul viitor. Autoritățile speră, astfel, că șoferii vor scăpa de cozile kilometrice din zone aglomerate ca Domnești, Berceni și Olteniței. Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii avertizează că blocajele s-ar putea...
Construcția pasajului rutier de la Domnești întârzie din nou. Constructorul nu a primit autorizația, deși aceasta a fost emisă şi se află la Compania de Drumuri
30 August 2019, 20:37 (actualizat 30 August 2019, 20:52)
Constructorul pasajului rutier de la Domnești se plânge că aşteaptă de şase luni autorizaţia pentru a putea începe lucrările. Documentul a fost eliberat de ministerul Transporturilor abia miercuri şi se află la Compania de Drumuri, care nu l-a transmis mai departe. Alte trei pasaje peste centura Capitalei sunt doar în stadiul de proiectare.
Ministerul Transporturilor schimbă strategia plăţilor în 2018. Compania de drumuri va achita facturile doar în funcţie de lucrări
13 Decembrie 2017, 21:02 (actualizat 13 Decembrie 2017, 21:35)
Ministerul Transporturilor umblă la buget şi schimbă radical strategia plăţilor în 2018. Compania de drumuri va achita facturile doar în funcţie de lucrări. Aşa se explică şi faptul că unele proiecte, cum este mult aşteptatul pasaj peste Centura Capitalei de la Domneşti, are alocaţi, pe hârtie, doar 35.000 de euro, o sumă infimă.
Pasajele rutiere de la Domnești și Mogoşoaia ar urma să fie gata în doi ani
20 Iunie 2017, 22:12 (actualizat 20 Iunie 2017, 22:16)
Traficul de coşmar de pe Centura Capitalei va ma dura maxim doi ani. Compania de drumuri promite că în 2019 cel puţin pasajul supra-teran de la Domneşti va fi gata. Ar fi o minune şi pentru transportatori şi pentru localnicii din zonă, care aşteaptă de ani buni acest pod. Compania de drumuri supralicitează şi promite că începe proiectul şi pentru pasajul...
"În zona noastră mor oameni călcați de tiruri". Locuitorii din Prelungirea Ghencea cer infrastructură publică
01 Aprilie 2017, 14:50 (actualizat 01 Aprilie 2017, 20:17)
Un cartier întreg, de la marginea capitalei, a ieşit la protest. Au epuizat toate căile oficiale şi legale prin care să ceară trotuare, treceri de pietoni, lărgirea şoselei şi pasaj peste Centură. Primăria Capitalei le promite celor care stau în Prelungirea Ghencea că, în mai puţin de două luni, vor avea trotuare provizorii. Se va face un nou studiu de...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 27°C
IASI 23°C 24°C
CLUJ 20°C 17°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 23°C 24°C
BRASOV 22°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI