Cuvânt cheie: pacienti cancer

Bolnavii cu afecţiuni grave, disperaţi că nu mai reuşesc să-şi facă analizele decât contra cost. Fondurile pentru analizele gratuite se epuizează prea repede. Soluția, într-o ordonanță de urgență
13 Aprilie 2022, 20:40 (actualizat 13 Aprilie 2022, 20:44)
E aproape imposibil să faci gratis analize medicale: fondurile se epuizează repede. Programări se fac şi în iulie. Laboratoarele îi refuză şi pe cei care în starea de alertă au avut gratuitate şi peste plafoane.
Îngrijire fără discriminare | 4 februarie, Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului. Anual, 8.2 milioane de oameni din întreaga lume mor din cauza cancerului
04 Februarie 2022, 07:00 (actualizat 04 Februarie 2022, 07:01)
Marcarea mondială a acestei zile are scopul de a uni populaţia lumii în lupta împotriva cancerului, pentru a preveni această boala şi pentru a salva milioane de vieţi. Este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la Summitul Mondial împotriva Cancerului pentru Noul Mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000.
Proiectul privind stabilirea unor drepturi pentru asigurații ce îngrijesc pacienți cu afecțiuni oncologice, adoptat în Senat
04 Octombrie 2021, 20:13 (actualizat 04 Octombrie 2021, 20:19)
Senatorii au adoptat astăzi un proiect iniţiat de parlamentari din tot spectrul politic, care vizează extinderea categoriilor de riscuri asigurate, prin stabilirea unor drepturi pentru asiguraţii care îngrijesc un pacient cu afecţiuni oncologice, în mod similar cazului în care îngrijesc un copil bolnav.
Membrii familiilor bolnavilor de cancer ar putea primi concediu plătit și suport psihologic
21 Iulie 2021, 21:27
Bolnavii de cancer ar putea primi un sprijin nepreţuit în lupta pentru viaţă. Membrii familiei pot avea concediu plătit de stat pentru le fi alături în momentele grele din spital. Şi cu toţii ar putea primi sprijin psihologic gratuit pentru a nu fi doborâţi de povara suferinţei. Aşa prevede o propunere legislativă depusă în Parlament de o învingătoare în...
Mii de cazuri de cancer pulmonar rămase nediagnosticate sau netratate din cauza epidemiei de coronavirus
11 August 2020, 11:00
Pandemia are un impact major asupra pacienților oncologici. Peste 3.000 de cazuri de cancer pulmonar au rămas nediagnosticate sau netratate de la debutul epidemiei de COVID-19 în România, arată datele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI