România, la coadă clasamentului european în privința donării de organe. Anul trecut au fost prelevate organe de la doar 38 de persoane aflate în moartea cerebrală
28 Iulie 2019, 12:12 (actualizat 28 Iulie 2019, 12:19)
Mii de români sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant de organe care le-ar putea salva viaţa. Numai pentru un transplant de rinichi aşteapta 5 mii de pacienți, victime ale unui sistem care funcţionează greu. Persoane care susțin cauza donării de organe au ieşit în stradă pentru a sensibiliza opinia publică.
Inima unei fetițe de 8 ani, transplantată unui băiețel cu insuficiență cardiacă. Este al doilea transplant pediatric de cord din România
05 Decembrie 2018, 16:49 (actualizat 05 Decembrie 2018, 20:30)
O familie din Oradea a putut să treacă peste durerea pierderii copilului şi a acceptat ca organele să îi fie donate, pentru a salva alte vieţi. La Târgu Mureș, inima a fost deja transplantată unui băieţel de 10 ani. Este unul dintre rarele cazuri de prelevare de organe de la copii şi al doilea transplant pediatric de cord din România.